X

CNA intră în mafia imobilară din Codru

CNA intră în mafia imobilară din Codru

CNA a efectuat astăzi acțiuni de urmărire penală în cadrul unor dosare pornite pe depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice. Este vizat un complex de blocuri locative situat pe strada Schinoasa Vale din orașul Codru.

Acțiunile au loc în cadrul unor cauze penale, pornite pe depășirea atribuțiilor de serviciu și fals în acte publice, săvârșite de către factori de decizie din cadrul Primăriei oraşului Codru”, se arată într-un comunicat CNA.

Citeşte şi: Cum văd rușii alegerile care le bat la uşă: ‘Dacă nu Putin, atunci cine?’ – Stiripesurse.md

Potrivit faptelor investigate de CNA, în anul 2009, Primăria orașului Codru a încheiat contracte de arendă funciară cu o societate rezidentă în privința a două terenuri cu suprafața totală de 11,2 ha pe un termen de 49 ani, cu eliberarea concomitentă a certificatelor de urbanism pentru proiectarea unui complex locativ cu construcția drumurilor și îndeplinirea lucrărilor pentru prevenirea alunecărilor de teren și de drenaj.

CNA intră în mafia imobilară din Codru

Ulterior, contrar normelor prestabilite, au fost efectuate modificări în autorizațiile de construcție, cu introducerea mai multor înscrisuri în formă olografă, existând indicii clare că aceste documente au fost falsificate.

Astfel, în baza unor documente de proiect neconforme cerințelor legale și în lipsa unor avize necesare, în special avizul ecologic pozitiv, funcționarii publici din cadrul primăriei or. Codru, au permis agentului economic să efectueze în termen nelimitat lucrări de construcție pe un teren cu risc de alunecări de teren, cu tăierea vegetației forestiere și folosirea irațională/ilegală a resurselor funciare în lipsa unui aviz pozitiv al expertizei ecologice de stat la proiectul de execuție a lucrărilor. Prejudiciul calculat la această etapă se estimează la peste 1,2 milioane de lei.

Tags: blocuri locativeCentrul Naţional Anticorupţie (CNA)CodruSchinoasa Vale
Social