X

Coaliția condusă de saudiți spune că ultimul atac din Yemen a fost ‘o operaţiune militară legitimă’

Coaliţia condusă de Arabia Saudită în Yémen a calificat joi drept ‘o operaţiune militară legitimă’ atacul întreprins în nordul Yemenului şi care, potrivit Crucii Roşii Internaţionale, a provocat zeci de victime, printre care copii, transmit AFP şi dpa, potrivit agerpres.

‘Atacul care s-a produs astăzi în provincia Saada este o operaţiune militară legitimă împotriva unor elemente care (…) au tras noaptea trecută o rachetă contra oraşului (saudit) Jizan, făcând un mort şi răniţi printre civili’, a declarat coaliţia, într-un comunicat.

Citește și: Senatul argentinian respinge legalizarea avortului

Aceasta intervine în Yemen în sprijinul forţelor guvernului recunoscut internaţional, împotriva rebelilor houthi.

Coaliţia a anunţat miercuri că apărarea antiaeriană saudită a interceptat în sudul Arabiei Saudite o rachetă lansată de rebelii houthi, fragmente din aceasta omorând un yemenit şi rănind alte 11 persoane.

Potrivit Crucii Roşii Internaţionale, atacul de joi din Yemen a vizat un autobuz care transporta copii într-o piaţă din Dahyan, în nordul provinciei Saada, o zonă controlată de houthi. Atacul a provocat ‘zeci de morţi şi de răniţi’, a indicat Crucea Roşie, fără a da alte detalii. 

Conform postului de televiziune Al-Massirah al rebelilor, 39 de oameni au murit şi 51 au fost răniţi, ‘în majoritatea lor copii’.

Citește și: Paradisul din Indonezia a fost lovit de un nou cutremur puternic

Coaliţia condusă de Arabia Saudită susţine însă că ‘această operaţiune a fost întreprinsă cu respectarea dreptului umanitar internaţional’ şi că va lua ‘toate măsurile pentru a răspunde acţiunilor criminale ale miliţiilor teroriste ale houthi supuse Iranului’, acuzându-i pe rebeli că recrutează copii.

Rebelii houthi, proveniţi din minoritatea zaidită (o ramură a şiismului), sunt sprijiniţi de Iran, care neagă însă că le-ar furniza ajutor militar.

Coaliţia arabă a fost acuzată în mai multe rânduri de atacuri soldate cu sute de victime civile. Ea şi-a recunoscut responsabilitatea anumitor raiduri, dar i-a acuzat pe rebeli că se ascund printre civili sau că se folosesc de aceştia drept scuturi umane.

Războiul din Yemen a făcut peste 10.000 de morţi după intervenţia coaliţiei în martie 2015 şi a provocat ‘cea mai gravă criză umanitară’ actuală din lume, potrivit ONU.

Tags: Arabia sauditaDahyanJizanYemen
Categorii: Știrile zilei