Coaliţia de dreapta naţionalistă din Polonia a pierdut majoritatea parlamentară, prin plecarea a trei deputaţi

Publicat:

Coaliţia de dreapta naţionalistă, la putere în Polonia de şase ani, a pierdut în mod formal majoritatea parlamentară după ce trei deputaţi şi-au creat un grup propriu, fără a exclude însă că vor continua să susţină puterea, transmite AFP, potrivit agerpres.

Până acum, coaliţia condusă de partidul populist naţionalist Lege şi Justiţie (PiS) dispunea de 232 de voturi din totalul celor 460 ale camerei inferioare (Seim). Din acest moment, nu va mai dispune decât de 229 de deputaţi, dar poate conta adesea pe sprijinul altor formaţiuni de dreapta.


Citește și : Putin susține consolidarea dialogului cu UE

În Senat, PiS deja nu mai deţinea majoritatea, dispunând de doar 48 de senatori din cei 100.

Cei trei deputaţi disidenţi au explicat că se simt ‘abandonaţi’ de PiS, care, în viziunea lor, s-a îndepărtat de idealurile sale de origine. Ei au criticat mai ales gestionarea epidemiei de COVID-19, ajutoarele insuficiente pentru întreprinderile mici, precum şi politica externă a guvernului.

De acum înainte, ‘vom examina pe fond, fără prejudecăţi, toate proiectele de legi (…) ce vor veni din cele două părţi ale scenei politice’, a declarat pentru presă Zbigniew Girzynski, unul din cei trei deputaţi.

‘Dacă PiS nu revine pe această cale, suntem convinşi că grupul nostru parlamentar se va extinde şi la alţi deputaţi ai PiS, pentru că ştiu că multe persoane ne împărtăşesc insatisfacţia’, a continuat el.

‘Ne aflăm într-un moment simbolic în care PiS pierde majoritatea în Seim şi guvernul nu mai are majoritatea stabilă pe care o avea de şase ani’, a afirmat Jan Grabiec, purtătorul de cuvânt al Platformei Civice (PO), cel mai mare partid din opoziţie.

Citește și : Un britanic a fost diagnosticat cu COVID-19 timp de 305 zile (VIDEO)

Cu toate acestea, purtătoarea de cuvânt a PiS, Anita Czerwinska, a dat asigurări că cele mai recente voturi exprimate au demonstrat că guvernul este în continuare majoritar’, întrucât ‘ceea ce contează este cum votează deputaţii’ în mod real.

PiS a semnat recent un acord de cooperare cu micul partid Kukiz15, fondat de un fost cântăreţ rock şi care numără patru deputaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.