X

Coaliţia de stânga câştigă alegerile din Columbia

Coaliţia de stânga a înregistrat un succes istoric în alegerile legislative care au avut loc duminică în Columbia, potrivit rezultatelor oficiale parţiale publicate în seara aceleiaşi zile, după numărarea a peste 93% dintre buletinele de vot, informează luni AFP, potrivit agerpres.

“Pactul istoric”, principala forţă de opoziţie faţă de guvernul conservator aflat la sfârşit de mandat, a obţinut 17 din totalul celor 102 de locuri în Senat, unde s-a clasat pe primul loc cu 14,52%, devansând toate celelalte partide tradiţionale, conservatoare şi liberale.

Citeşte şi: Noi negocieri Ucraina – Rusia vor avea loc luni – Black News

În Camera Inferioară a reprezentanţilor, coaliţia de stânga condusă de Gustavo Petro a obţinut 25 din totalul celor 165 de locuri, clasându-se pe locul doi, în urma Partidului Liberal (32 de locuri) şi practic la egalitate cu conservatorii şi cu cel mai mare număr de voturi, potrivit aceloraşi rezultate.

“Centrul democratic”, partidul de dreapta aflat la putere în Columbia şi care a obţinut în alegerile legislative din 2018 cel mai mare număr de voturi în Senat, a înregistrat acum o înfrângere grea, clasându-se pe locul cinci în Camera Superioară şi pe locul patru în Camera Deputaţilor.

Citeşte şi: Jurnalistul american Brent Renaud, mort la Irpin, lucra pentru revista Time – Black News

“Pactul istoric a obţinut cele mai bune rezultate ale progresismului din istoria Republicii Columbia”, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele său Gustavo Petro, desemnat în mod triumfal, chiar în aceeaşi zi, candidatul stângii în alegerile prezidenţiale in 29 mai. “Suntem pe punctul de câştiga alegerile prezidenţiale din primul tur”, a dat asigurări Petro.

Tags: alegeriCamera DeputaţilorCamera superioarăcolumbiaGustavo PetroPactul istoric
Categorii: Știrile zilei