Coaliţia internaţională: Este ‘POSIBIL ca jihadiştii străini să fi scăpat’ din Raqqa

Publicat:

Este ‘posibil’ ca jihadişti străini din gruparea Statul Islamic să fi scăpat din Raqqa înaintea căderii oraşului, a admis marţi coaliţia internaţională condusă de SUA, după publicarea unui reportaj BBC în acest sens, potrivit AFP, transmite agerpres.

Chiar înainte de căderea acestui oraş sirian, transformat de Statul Islamic în capitala ‘califatului’ său, un convoi prezentat ca transportând peste 3.000 de civili a părăsit Raqqa la 14 octombrie, în baza unui acord negociat cu ‘Consiliul civil’ – o structură locală înfiinţată de combatanţi antijihadişti kurzi şi arabi ai Forţelor Democratice Siriene (FDS), susţinute de coaliţie.


Citeşte şi: Două garnituri de metrou s-au ciocnit în Singapore. 25 de oameni sunt răniţi – VIDEO

Coaliţia a afirmat atunci că a primit asigurări din partea FDS că luptătorii străini ai Statului Islamic nu vor putea părăsi oraşul.

Dar într-un reportaj publicat luni, BBC redă afirmaţiile mai multor şoferi ai unor vehicule din convoi, care au spus că au transportat câteva sute de luptători înarmaţi, inclusiv străini. Potrivit BBC, mulţi dintre aceştia au reuşit să ajungă în Turcia, de unde ar putea pregăti atentate în Europa.

Întrebat marţi cu privire la acest subiect într-o teleconferinţă la Pentagon, un purtător de cuvânt al coaliţiei, colonelul Ryan Dillon, a recunoscut că ‘din cei 3.500 de civili care au părăsit Raqqa la acea dată, cel puţin 300 au fost identificaţi ca posibili combatanţi ai Statului Islamic’.

Acordul cu FDS a presupus ca fotografiile şi amprentele digitale ale tuturor bărbaţilor cu vârstă de încorporare să fie verificate pentru a evita ca jihadişti cunoscuţi să poată scăpa, a adăugat colonelul Dillon. Dar “eu nu pot spune cu 100% certitudine că fiecare combatant a fost identificat la plecarea sa din Raqqa”, a adăugat el.

Citeşte şi: Un avion de pasageri S-A PRĂBUŞIT în Rusia. Şase oameni au murit. Singurul supravieţuitor este un copil

Când convoiul a plecat din Raqqa, el a fost supravegheat de drone ale coaliţiei, dar aceasta a decis să nu-l bombardeze din cauza prezenţei acestor 3.000 de civili, a mai explicat el.

Statul Islamic a pierdut Raqqa la 17 octombrie după luni în şir de lupte cu FDS. Controlând un vast teritoriu în Siria şi în Irak cu ceva timp în urmă, jihadiştii s-au retras acum într-o zonă din vestul Irakului şi în estul Siriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova

5 to go investește peste 1 milion de euro pentru a putea deschide 50 de cafenele în Republica Moldova Radu Savopol, cofondatorul rețelei de cafenele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.