
Un fost lider al Forțelor Armate Revoluționare din Columbia (FARC) a fost găsit și ucis de forţele de securitate, a declarat sâmbătă președintele columbian Ivan Duque, relatează BBC, scrie mediafax.
Walter Arízala, cunoscut sub numele lui Guacho, a fost urmărit pentru uciderea a doi jurnaliști ecuadorieni și a şoferului lor la începutul acestui an.
Citește și : Somalia: Cel puțin cinci persoane ucise într-un atac cu maşină-capcană la Mogadiscio
Președintele columbian, Ivan Duque, a declarat că acesta a fost ucis într-o operațiune din apropierea graniței cu Ecuador.
Într-o declarație, Duque l-a descris pe Arizala ca fiind “unul dintre cei mai îngrozitori infractori pe care țara l-a cunoscut”.
“Mesajul este clar, nu vom face niciun pas înapoi în apărarea legalității, a vieții, a onoarei și a proprietății columbienilor”, a spus Duque.
Pe lângă aceste crime, Guacho a fost, de asemenea, suspectat de trafic de droguri și şantaj.
În vârstă de 29 de ani, el a fost un fost membru al grupării de gherilă FARC din Columbia. El este unul dintre cei mai mult de o mie de luptători care au refuzat ordinele de a renunţa la arme după ce gruparea de gherilă a semnat un acord de pace cu guvernul columbian în 2016.
Citește și : Observatorii ONU, în drum spre Yemen
Guacho s-a despărțit de FARC și a fondat Frontul Oliver Sinisterra, o grupare disidentă despre care se crede că are în jur de 70-80 de combatanți în apropierea zonei de graniță Columbia-Ecuador.
Gruparea a ajuns la atenția internațională la începutul acestui an după răpirea a doi jurnaliști ecuadorieni, reporterul de 32 de ani Javier Ortega și fotograful Paul Rivas, de 45 de ani, împreună cu șoferul lor de 60 de ani, Efraín Segarra.
This post was last modified on 22/12/2018 16:10 16:10