Pentru a combate referendumul din Kurdistan, televiziunea națională irakiană a început difuzarea de emisiuni informative în limba kurdă

Publicat:

Televiziunea oficială irakiană “Iraqiya” a prezentat luni pentru prima dată o emisiune informativă în kurdă, la o săptămână după referendumul de independenţă iniţiat de preşedintele regiunii autonome Kurdistan, Masoud Barzani, pe care Bagdadul l-a considerat ilegal, scrie AFP. 

Jurnalul, care a început la orele 19.00 (16.00 GMT), a durat zece minute şi a prezentat ştiri din actualitatea locală şi internaţională.


“Astăzi (luni), a fost pentru prima dată când difuzăm ştiri în kurdă la postul de televiziune şi de radio Iraqiya”, a declarat pentru AFP directorul acesteia, Karim Hamadi.

Guvernul irakian a decretat ilegal referendumul de la 25 septembrie şi insistă asupra faptului că regiunea autonomă kurdă face parte integrantă din Irak.

Bagdad a luat măsuri de retorsiune interzicând spaţiul aerian zborurilor internaţionale cu destinaţia cele două aeroporturi din Kurdistan: Erbil şi Sulaymaniyah.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru. Despre ce au discutat Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit cu Mitropolitul Basarabiei, Petru, în...

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume

Mark Zuckerberg a devenit a doua cea mai bogată persoană din lume Mark Zuckerberg, directorul general al Meta Platforms, l-a depăsit pe Jeff Bezos, devenind...

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate

H&M va elimina treptat utilizarea de puf şi pene în îmbrăcămintea pe care o comercializează, urmând a le folosi doar dacă au fost reciclate Retailerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.