X

Comerț: China anunţă că a stabilit cu SUA o serie de consultări față-în-față, în ianuarie

China și Statele Unite au stabilit pentru ianuarie o serie de consultări față-în-față privind comerțul, a anunţat joi Ministerul chinez de Comerţ, în timp ce în ultima lună cele mai mari două economii mondiale au depus eforturi pentru a pune capăt războiului comercial, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Consultările prin intermediul apelurilor telefonice “intense” vor continua în același timp, a declarat Gao Feng, purtător de cuvânt al Ministerului de Comerț, adăugând că discuțiile au progresat în mod constant în ciuda vacanţei de Crăciun din Statele Unite.

Citește și : Trump, în Irak: Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii

“Chiar dacă partea americană se află în perioada vacanței de Crăciun, echipele economice și comerciale din China și SUA au fost în strânsă comunicare și consultările progresează într-o manieră ordonată așa cum este programat”, a spus Gao, când a fost întrebat despre progresele înregistrate în urma negocierilor comerciale.

Gao nu a comentat direct atunci când a fost rugat să confirme o informaţie apărută în mass-media în legătură cu o vizită a delegației comerciale americane programată pentru 7 ianuarie.

“Cele două părți au făcut într-adevăr aranjamente specifice pentru consultările față în față din ianuarie, pe lângă continuarea consultărilor telefonice intense”, a spus el, fără a detalia.

Oficialii americani și chinezi au vorbit prin telefon în ultimele săptămâni, dar întâlnirea de luna viitoare ar fi prima discuție faţă în faţă de când președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu omologul său chinez, Xi Jinping, la Buenos Aires, pe 1 decembrie.

Trump și Xi au convenit să oprească majorarea taxelor vamale care au perturbat schimburile de mărfuri în valoare de sute de miliarde de dolari dintre cele două națiuni. Cei doi lideri au convenit, de asemenea, să poarte noi discuții, în timp ce Statele Unite au întârziat o majorare prevăzută pentru 1 ianuarie 2019 până în martie.

Citește și : Nouă ofiţeri venezueleni, condamnaţi pentru complot împotriva preşedintelui Maduro

Tags: ChinaCraciunGao FengrazboiStatele UniteTrumpXi Jinping
Categorii: Știrile zilei