Comicul britanic Ian Cognito a murit pe scenă

Publicat:

Comicul de stand-up britanic Ian Cognito a murit în timpul unui spectacol în sudul Angliei, informează dpa, potrivit Agerpres.

Serviciul de ambulanţă local a indicat vineri că a fost chemat la barul The Atic din Bicester joi seara, dar “din păcate, un pacient murise pe scenă”.


Citește și : Luptele se intensifică în sudul capitalei libiene Tripoli. Au intrat în scenă aviația și armamentul greu

Gazda show-ului, Andrew Bird, a declarat pentru BBC că Ian Cognito nu se simţea bine înainte de începerea spectacolului, însă a insistat să urce pe scenă.

Potrivit lui Bird, comicul, în vârstă de 60 de ani, a glumit chiar cu publicul pe această temă, spunând “imaginaţi-vă dacă aş muri în faţa voastră aici”.

Comicul Jimmy Carr a scris pe Twitter despre Cognito, al cărui nume real era Paul Barbieri: “Publicul a crezut că face parte din număr.(…) Nu-i voi uita niciodată bunătatea când mi-am început cariera şi cât de incredibil de amuzant era”.

Citește și : Sudan: Șeful consiliului militar de tranziție a renunțat la putere după o zi. Înlocuitorul, un general mai puțin cunoscut

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli

Alertă maximă în Italia: Erupții vulcanice uriașe pe insula turistică Stromboli Doi dintre vulcanii activi ai Italiei sunt în plin proces de erupție. Insula turistică...

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații

6 iulie, Ziua Mondială a Sărutului: curiozități și semnificații Ziua internaţională a sărutului este celebrată, anual, la 6 iulie. A apărut în 2006, în Marea...

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.