Comisarul european al comerţului prezintă scuze după ce a încălcat regulile legate de coronavirus

Publicat:

Comisarul european pentru comerţ, irlandezul Phil Hogan, a prezentat scuze din nouă duminică pentru că a participat la un dineu de gală prin care s-au încălcat restricţiile sanitare legate de noul coronavirus, un scandal în urma căruia au apărut şi voci care i-au cerut demisia, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Îmi prezint fără rezerve scuzele pentru că miercuri seară a luat parte la un dineu al clubului de golf al Oireachtas (legislativul irlandez – n.r.)”, a precizat Hogan într-un comunicat.


Citește și : Avionul ucrainean doborât de Iran a fost lovit de două rachete la interval de 25 de secunde (raport)

“Recunosc că acţiunile mele au afectat poporul irlandez şi regret profund”, a adăugat el.

Dineul, organizat cu ocazia împlinirii a 50 de ani de către clubul de golf al parlamentului irlandez şi la care au participat 82 de invitaţi, a declanşat un scandal şi a dus la mai multe demisii, printre care şi cea a ministrului irlandez al agriculturii, Dara Calleary.

Premierul irlandez Micheal Martin şi vicepremierul Leo Varadkar i-au cerut sâmbătă lui Hogan să ia în considerare o demisie şi au anunţat convocarea parlamentului.

Duminică, Hogan a precizat că a discutat cu cei doi şi că le-a ascultat cu “atenţie” opiniile, spunând că le respectă.

“Am informat-o pe preşedinta Comisiei Europene (Ursula von der Leyen – n.r.) despre toate aceste chestiuni în ultimele zile”, a adăugat Hogan.

Citește și : Coreea de Sud a raportat un număr record de cazuri zilnice de COVID-19 după luna martie

“Preşedinta urmăreşte situaţia îndeaproape. Ea i-a cerut comisarului Hogan să furnizeze un raport complet, cu detaliile evenimentului. Este important să fie stabilite faptele cu minuţiozitate pentru a evalua cu atenţie situaţia”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Dineul în cauză a avut loc la o zi după o decizie a autorităţilor irlandeze de a înăspri restricţiile privind adunările, interzicând reuniunile de peste şase persoane în interior. Poliţia irlandeză a anunţat vineri deschiderea unei anchete pentru “încălcări” ale legislaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.