Comisarul pentru piaţă internă cere băncilor din Europa să accelereze finanţarea pentru mineralele critice

Publicat:

Comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, a cerut băncilor europene să acorde mai multă finanţare furnizorilor de minerale necesare pentru tranziţia energetică, în condiţiile în care UE pregăteşte planul său industrial Green Deal, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Comisia Europeană urmează să anunţe în 8 martie o nouă legislaţie privind materiile prime critice, pentru a asigura aprovizionarea blocului comunitar cu litiu, cobalt, nichel, mangan şi grafit, necesare pentru vehiculele electrice.


Citeşte şi: Un mort şi mai mulţi răniţi într-un atac cu armă albă într-o biserică din sudul Spaniei – Black News

Breton a scos în evidenţă două probleme majore. Prima este dependenţa puternică de ţări precum China pentru materii prime, cum ar fi magneziul utilizat în produsele electronice, maşini şi echipamente industriale. A doua este aşteptata creştere “colosală” a cererii.

Dependenţa UE de importurile de metale şi asigurarea aprovizionării a fost scoasă în evidenţă de industriile mari consumatoare de energie, care caută să-şi mute producţia în afara blocului comunitar, din cauza creşterii costurilor cu energia, după invadarea Ucrainei de către Rusia.

Din punct de vedere istoric, Rusia a fost pentru Europa un furnizor major de aluminiu, cobalt, nichel, cupru şi paladiu.

“Vrem să investiţi în operaţiuni din lanţul de producere al materiilor prime critice”, a declarat Breton la o întâlnire cu bănci din Europa, inclusiv Société Générale, Deutsche Bank şi Santander, conform unui document consultat de Reuters.

“Uneori vă confruntaţi cu dificultăţi: aici în Europa, din cauza opoziţiei pe plan local sau a procedurilor greoaie, ori în restul lumii, unde aţi putea fi acuzaţi că sprijiniţi proiecte cu standarde scăzute de mediu sau sociale”, a adăugat comisarul european pentru piaţă internă.

Deocamdată UE este în urma altor ţări occidentale, cum ar fi SUA sau Canada, care deja au adoptat legislaţii privind asigurarea mineralelor necesare pentru tranziţia energetică.

Preşedintele CE, Ursula von der Leyen, anunţa săptămâna trecută un Fond european suveran de investiţii, prin care să se poată evita ca firmele să se mute în SUA.

“Desigur, nu putem investi doar în Europa. De aceea am înfiinţat parteneriate strategice privind materiile prime critice cu Canada, Ucraina, Namibia şi Kazahstan. Şi suntem în negocieri avansate cu alte ţări”, a explicat Breton.

În 2022, Guvernul Canadei a semnat un memorandum de înţelegere cu Volkswagen şi Mercedes pentru a furniza materii prime pentru bateriile vehiculelor electrice produse de cele două companii auto germane.

Citeşte şi:Cui îi dai un deget, îţi ia toată mâna! După ce a primit tancuri, Zelenski cere acum Occidentului rachete cu rază lungă şi avioane de luptă – Black News

Înţelegerea cu Volkswagen va duce la adâncirea cooperării în privinţa producerii de baterii sustenabile pentru vehicule electrice şi furnizarea de minerale critice, în timp ce acordul cu Mercedes vizează întărirea colaborării cu firmele canadiene pe segmentul lanţurilor de aprovizionare cu baterii şi vehicule electrice, precum şi dezvoltarea unui lanţ de aprovizionare sustenabil pentru minerale critice în Canada.

Din ianuarie, Canada a încheiat o serie de acorduri pentru producerea de baterii, maşini electrice şi hibride, pentru a-şi îndeplini obiectivul ca până în 2035 să fie vândute doar vehicule cu emisii zero.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.