X

Comisia de la Veneţia cere Ungariei să modifice legea care afectează funcţionarea Universităţii Central-Europene

Universităţi străine din Ungaria – inclusiv cea fondată de miliardarul american George Soroş – ar trebui scutite de noile restricţii aprobate recent de guvernul ungar, au apreciat experţi ai Comisiei de la Veneţia din cadrul Consiliului Europei, relatează vineri DPA.

Experţi legali din cadrul Consiliului Europei au afirmat că noile restricţii nu ar trebui aplicate instituţiilor deja existente.

Conform legislaţiei adopate de parlamentul ungar în aprilie, universităţile străine din Ungaria trebuie să aibă un corespondent şi în ţara lor de acreditare şi nu au dreptul să folosească acelaşi nume în două limbi diferite.

Adoptarea proiectului de lege, considerat că vizează Universitatea Central-Europeană (CEU), fondată de Soroş, a provocat proteste masive la Budapesta, în lunile aprilie şi mai.

Prevederile legii sunt în mare parte în conformitate cu practica europeană uzuală, dar au fost adoptate în cadrul ‘unui proces excesiv de rapid’ care nu a permis o consultare adecvată cu părţile implicate, au mai afirmat experţi ai Comisiei de la Veneţia. Cerinţele ar putea fi prea stricte sau chiar nejustificate dacă sunt aplicate universităţilor existente, au estimat ei.

CEU, fondată de Soroş în 1991, a devenit un subiect aprins de dezbatere politică. Premierul ungar Viktor Orban, care a calificat legea un ‘amendament minor’, l-a acuzat pe miliardarul Soroş, de origine ungară, că a plănuit cu UE să aducă milioane de imigranţi în Europa şi că se amestecă în afacerile interne ale Ungariei.

Comisia Europeană a lansat o acţiune legală împotriva Ungariei în legătură cu respectiva lege, la scurt timp după adoptarea acesteia.

Tags: CEUComisia de la VenetiaConsiliul EuropeiGeorge SorossanctiuniUngaria
Categorii: Diaspora