Comisia de Mediu din PE votează pentru interzicerea obiectelor din plastic de unică folosinţă până în 2021

Publicat:

Obiectele din plastic de unică folosinţă precum farfuriile, tacâmurile, paiele sau beţişoarele pentru urechi, care reprezintă peste 70% din deşeurile marine, vor fi interzise până în 2021 pe piaţa UE, conform unui raport adoptat miercuri de Comisia de Mediu (ENVI) a Parlamentului European, scrie Agerpres.

În raportul întocmit de belgianul Frederique Ries (ALDE), adoptat cu 51 de voturi pentru, zece împotrivă şi trei abţineri, eurodeputaţii au adăugat pe listă pungile din plastic foarte subţire, produsele fabricate din plasticuri oxo-degradabile – fabricate din plastic obişnuit îmbogăţit cu aditivi ce declanşează dezintegrarea plasticului, dar care conţin şi metale grele – şi cutiile pentru meniuri fast-food realizate din polistiren expandat.


Citește și : Austria ia în calcul retragerea sa din acordul global al ONU privind migraţia

Consumul mai multor altor obiecte, pentru care nu există alternativă, va trebui să fie redus de statele membre într-un mod “ambiţios şi susţinut” până în 2025. Printre ele, cutiile de unică folosinţă pentru burgeri, cutiile pentru sandvişuri sau containerele pentru fructe, legume, deserturi sau îngheţată.

Statele membre vor întocmi strategii naţionale pentru a încuraja utilizarea de produse adecvate pentru uz multiplu, precum şi pentru reutilizare şi reciclare.

Alte plasticuri, precum sticlele pentru băuturi, vor trebui colectate separat şi reciclate la o rată de 90% până în 2025.

Eurodeputaţii din Comisia de mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară a PE au convenit şi că măsurile de reducere ar trebui să acopere şi deşeurile din produse din tutun, în special filtrele de ţigări care conţin plastic. Acestea vor trebui reduse cu 50% până în 2025 şi cu 80% până în 2030.

Un muc de ţigară poate polua între 500 şi 1.000 de litri de apă, şi, aruncat pe stradă, poate necesita până la 12 ani pentru a se dezintegra. Acestea sunt pe locul doi în topul obiectelor de unică folosinţă care conţin plastic aruncate.

De asemenea, se notează în raport, statele membre ar trebui să se asigure că cel puţin 50% din echipamentul de pescuit pierdut sau abandonat care conţine plastic este colectat în fiecare an, fiind fixată o ţintă de reciclare de cel puţin 15% până în 2025.

Echipamentul de pescuit reprezintă 27% din deşeurile găsite pe plajele din Europa, se menţionează într-un comunicat postat pe site-ul PE.

Statele membre ar trebui să se asigure că societăţile producătoare de tutun acoperă costurile colectării deşeurilor acestor produse, inclusiv transportul şi tratarea lor. Acelaşi lucru este valabil şi pentru producătorii de echipament de pescuit care conţine plastic, care vor trebui să contribuie la îndeplinirea ţintei de reciclare, notează eurodeputaţii.

Citește și : Rusia acuză SUA de desfăşurarea în România şi Polonia a unor sisteme de lansare americane

“Europa este responsabilă doar pentru o mică parte din poluarea cu plastic a oceanelor. Poate şi ar trebui, totuşi, să fie un jucător-cheie în găsirea unor soluţii, să aibă un rol de frunte la nivel global, aşa cum a făcut în trecut în lupta împotriva schimbării climatice. Interziceţi, reduceţi, taxaţi, dar şi înlocuiţi, avertizaţi; statele membre au multe opţiuni dintre care să aleagă. Depinde de ele să aleagă cu înţelepciune şi de noi să facem presiuni pentru mai mult”, a declarat raportorul Frederique Ries.

Raportul va fi supus la vot în plenul PE în următoarea sesiune plenară de la Strasbourg, din 22-25 octombrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.