Comisia economie cere explicații despre cum au fost evaluate lucrările la reparația liniei Isaccea–Vulcănești

Cheltuielile pentru reparația liniei electrice Isaccea–Vulcănești au ajuns în atenția Comisiei economie, după ce deputații au cerut explicații despre cum au fost evaluate lucrările realizate în urma bombardamentelor din martie.

Deputatul Petru Burduja l-a întrebat pe ministrul Energiei, Dorin Junghietu, cum a fost calculat devizul de aproximativ 500 de mii de lei pentru lucrări și încă 700 de mii de lei pentru servicii. „Noi înțelegem că acest deviz de cheltuieli va fi de 500 de mii de lei plus serviciile vor fi 700 de mii de lei. Devizul îl vom accepta în baza fotografiilor sau a fost cineva la fața locului?”, a spus acesta, potrivit agrobook.

Citește și: Cresc cheltuielile pentru apărare

Ministrul a explicat că lucrările au fost efectuate de operatorul ucrainean Ukrenergo, în baza unui acord de cooperare cu Moldelectrica. Potrivit lui, evaluarea s-a bazat pe fotografii și informații primite din Ucraina. „Există și poze suplimentare care au permis Moldelectrica să facă o analiză a defecțiunilor și să verifice dacă lucrările și echipamentele reflectate în factură corespund realității”, a declarat Junghietu.

El a adăugat că va fi prezentat și un raport oficial privind intervenția.

Deputatul Petru Burduja a revenit cu întrebarea dacă a fost făcută o verificare la fața locului. „Adică s-a dus cineva la fața locului sau conform fotografii?”, a întrebat acesta.

Deocamdată, nu este clar dacă au avut loc verificări directe în teren din partea autorităților din Moldova.

Vezi și: Moldova nu își poate asigura independența alimentară

Linia electrică Isaccea–Vulcănești a fost deconectată în seara de 23 martie, după un atac masiv al Rusiei asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei. Prin acea zonă trece, pe circa 30 de kilometri, o interconexiune importantă dintre România și Republica Moldova.

Citeşte şi: Popşoi: Am depășit perioada cea mai complicată, nu mai depindem de Gazprom

This post was last modified on 23/04/2026 16:11 16:11

Tags: Isaccea
Politică