X

Comisia electorală din Rusia respinge candidatura opozantului Ilia Iaşin pentru că l-a susţinut pe Navalnîi

Comisia Electorală de la Moscova a respins vineri candidatura la funcţia de deputat a cunoscutului opozant Ilia Iaşin, pentru că l-a susţinut pe liderul opoziţiei Alexei Navalnîi, ale cărui organizaţii au fost declarate ”extremiste” de către justiţie, informează EFE, potrivit agerpres.

”Am fost eliminat din alegeri. Comisia electorală m-a considerat extremist din cauza susţinerii mele pentru Navalnîi şi m-a împiedicat să candidez. Nu am mai văzut de mult timp o nedreptate atât de flagrantă”, a scris Yashin pe Twitter.

Citește și : Putin susține consolidarea dialogului cu UE

Iaşin, care dorea să candideze la alegerile pentru Duma de la Moscova, a declarat că va face apel la această decizie în instanţă, dar a recunoscut că nu are nicio speranţă că justiţia îi va restabili drepturile.

În opinia sa, respingerea candidaturii sale este o decizie politică şi o răzbunare pentru sprijinul acordat lui Navalnîi, care în prezent ispăşeşte doi ani şi jumătate de închisoare.

Oponentul, care a fost anterior deputat în Dumă, dorea să ocupe locul lăsat liber de un politician comunist recent decedat.

Duma, sau Camera Deputaţilor, a adoptat la sfârşitul lunii mai o lege care îi împiedică pe membrii organizaţiilor considerate extremiste să candideze la alegerile municipale sau federale.

La jumătatea lunii iunie, justiţia rusă a interzis ca “extremiste” mai multe organizaţii non-profit legate de Navalnîi, cum ar fi Fondul anticorupţie, care a denunţat îmbogăţirea ilicită în administraţia publică.

Cu toate acestea, legea adoptată de Duma nu ar trebui să afecteze alegerile locale şi federale din septembrie anul viitor, deoarece acestea au fost convocate înainte de intrarea în vigoare a acesteia.

Unul dintre cei mai vocali opozanţi, fostul deputat federal Dmitri Gudkov, care are o relaţie tensionată cu Navalnîi, a fost nevoit să părăsească ţara după ce a fost reţinut în baza unor acuzaţii pe care le-a considerat inventate.

Gudkov, al cărui tată a fost nevoit şi el să plece în exil în Bulgaria după ce i-a fost retras locul de deputat, negocia cu partidul liberal Iabloko pentru a conduce listele acestuia la alegerile legislative din septembrie.

Citește și : Un britanic a fost diagnosticat cu COVID-19 timp de 305 zile (VIDEO)

Opoziţia susţine că, odată cu otrăvirea lui Navalnîi cu agentul chimic Noviciok în august 2020, Kremlinul a început o campanie de “persecuţie judiciară” şi “epurare politică” înaintea alegerilor.

Potrivit sondajelor, partidul Rusia Unită, al Kremlinului, ar obţine sub 30% în Rusia şi 15% la Moscova, unde Navalnîi are mulţi susţinători.

Tags: Alexei NavalnîiCamera DeputaţilorIlia Iaşintwitter
Categorii: Diaspora