X

Comisia Europeană a luat la ochi tranzacţia din Slovenia dintre MOL şi OMV

Autorităţile de reglementare antitrust din Uniunea Europeană au deschis joi o investigaţie aprofundată privind propusa achiziţionare de către compania energetică ungară MOL a subsidiarei OMV din Slovenia, pe fondul îngrijorărilor că tranzacţia ar putea afecta concurenţa, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În 2021, MOL şi compania energetică croată INA, al cărei cel mai important acţionar este MOL, au anunţat că vor achiziţiona OMV Slovenija. Conform acordului, MOL va prelua cele 120 de benzinării, sub brandurile OMV, Eurotruck, Avanti şi Diskont, şi afacerile engros din Slovenia ale companiei austriece.

Citeşte şi: G7 va face ‘propuneri concrete’ pentru ‘creşterea presiunii asupra Rusiei’ – Black News

Luna trecută, MOL a solicitat aprobarea Autorităţii de Reglementare antitrust din Uniunea Europeană pentru acest acord şi nu a oferit concesii pentru a remedia îngrijorările Executivului comunitar după analiza preliminară a tranzacţiei.

Comisia Europeană şi-a exprimat temerea că tranzacţia, în urma căreia vor fuziona al doilea şi al treilea mare furnizor de combustibil din Slovenia ar putea reduce concurenţa.

“Pentru a ne asigura că preţurile combustibililor la pompă nu sunt artificial mărite din cauza lipsei concurenţei, trebuie să supraveghem consolidarea”, a declarat vicepreşedintele CE, Margrethe Vestager.

Citeşte şi: Preşedintele ales al Columbiei şi preşedintele Venezuelei au discutat probleme legate de graniţă – Black News

De asemenea, Executivul comunitar a citat barierele ridicate pentru ca potenţialii rivali să intre pe piaţă. În 28 octombrie, Comisia Europeană va decide dacă va aproba sau va bloca tranzacţia.

Tranzacţia este estimată la 301 milioane de euro. 

Tags: Avanticomisia europeanaDiskontEurotruckMargrethe VestagerMOLOMVsloveniauniunea europeana
Categorii: Știrile zilei