Comisia Europeană adoptă noi reguli pentru a stimula investiţiile companiilor de asigurări

Publicat:

Comisia Europeană a adoptat, vineri, noi reguli pentru a reduce capitalul pe care companiile de asigurări trebuie să îl pună deoparte atunci când investesc în acţiuni şi obligaţiuni emise de companii, în ideea de a stimula investiţiile făcute de industria de asigurări, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Obiectivul Executivului comunitar este să susţină economia din Uniunea Europeană, unde ritmul de creştere încetineşte. Însă industria asigurărilor susţine că planurile Comisiei nu merg suficient de departe.


Citește și : Miniştrii de Finanţe din UE vor discuta cum să cheltuiască viitorul buget al zonei euro

Vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, susţine că amendamentele adoptate vineri vor face mai uşor şi mai atractiv pentru companiile de asigurări să investească în IMM-uri şi să ofere finanţare pe termen lung economiei.

“Ca urmare a normelor de astăzi, asiguratorii vor trebui să păstreze mai puţin capital pentru astfel de investiţii şi în consecinţă va fi mai atractiv pentru ei să investească în economie”, a subliniat Executivul comunitar într-un comunicat de presă.

Cu toate acestea, potrivit lui Olav Jones, directorul general adjunct de la Insurance Europe, principala asociaţie a asiguratorilor, chiar şi după această reformă, industria asigurărilor va trebui să păstreze un nivel excesiv de capital pentru a se proteja împotriva riscurilor, ceea ce va limita capacitatea sa de a investi. “Pe ansamblu, este o oportunitate ratată”, a spus Olav Jones.

Aceste norme provizorii vor deveni operaţionale peste trei luni dacă guvernele din UE şi Parlamentul European sprijină reforma.

Citește și : Theresa May cere Uniunii Europene ”încă un efort” pentru a ieşi din impasul privind acordul Brexitului

Comisia Europeană a adoptat deja măsuri pentru a-i încuraja pe asiguratori să investească în proiecte de infrastructură prin aprobarea unui tratament preferenţial pentru aceste investiţii în 2015 şi 2017.

Potrivit cifrelor furnizate de Insurance Europe, în anul 2017 asiguratorii din UE au colectat prime în valoare de 1.200 miliarde euro şi au investit 10.200 miliarde euro.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.