Comisia Europeană alocă 34 de milioane de euro pentru proiecte de integrare a migranţilor

Comisia Europeană a anunţat vineri o nouă cerere de oferte pentru proiecte de integrare a migranţilor şi care vor beneficia de granturi în valoare de 34 de milioane de euro, a anunţat executivul comunitar într-un comunicat citat de agenţia EFE.

Iniţiativa, finanţată din Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI), va subvenţiona proiecte în cinci domenii, respectiv protejarea copiilor, îmbunătăţirea accesului la asistenţă medicală, sprijinirea accesului femeilor pe piaţa muncii, deschiderea unor căi educaţionale pentru refugiaţi şi îmbunătăţirea competenţelor digitale, potrivit stiripesurse.

Citește și: O adolescentă ucraineană a fost recrutată de ruşi pentru a comite un act terorist. SBU a dejucat atacul

Cererea de prezentare a unor oferte de participare la aceste proiecte se adresează autorităţilor publice, partenerilor economici şi sociali, precum şi organizaţiilor societăţii civile, care vor putea înainta ofertele până pe 16 septembrie.

Fondul pentru Azil, Migraţie şi Integrare (FAMI), prevăzut cu o finanţare de de peste 9,8 miliarde de euro în bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, are ca obiective îmbunătăţirea procedurilor de gestionare a migraţiei şi consolidarea împărţirii solidare a responsabilităţilor între statele membre în primirea migranţilor veniţi clandestin din afara UE.

Citește și: Putin impune ucrainenilor din teritoriile ocupate să-şi ia paşapoarte ruseşti ori să plece

This post was last modified on 05/04/2025 10:59 10:59

Tags: comisia europeanamigranti
Externe