
Comisia Europeană (CE) a alocat 8 milioane de euro pentru R. Moldova destinați proiectelor umanitare în 2026, potrivit unui comunicat emis pe 21 ianuarie de instituție. Conform Comisiei, bugetul total pentru ajutor umanitar în 2026 este de 1,9 miliarde de euro, „într-un moment în care 239 de milioane de persoane au nevoie de asistență, iar principalii donatori reduc finanțarea”.
Potrivit CE, ajutorul umanitar al UE oferă asistență vitală acolo unde contează cel mai mult: alimente și adăpost de urgență, asistență medicală critică, protecție pentru cei mai vulnerabili și sprijin pentru educația copiilor din zonele de criză, potrivit zdg.
„Pe măsură ce alți donatori se retrag, iar dreptul umanitar se confruntă cu presiuni fără precedent, UE își menține angajamentul: ajutor bazat pe principii care ajunge la persoanele aflate în nevoie, oriunde s-ar afla acestea”, se arată în comunicatul CE.
Alocarea inițială de 1,9 miliarde de euro include:
Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa
În plus, peste 415 milioane de euro sunt rezervate pentru a răspunde la situațiile de urgență cu apariție bruscă la nivel mondial și pentru a menține un lanț de aprovizionare strategic.
UE și statele sale membre sunt principalul donator global de ajutor umanitar, scrie CE. Comisia oferă ajutor umanitar din 1992 în peste 110 țări, prin intermediul organizațiilor neguvernamentale umanitare, al organizațiilor internaționale (inclusiv al agențiilor ONU) și al agențiilor specializate din statele membre.
This post was last modified on 21/01/2026 18:31 18:31