X

Comisia Europeană anunţă că acordul privind Brexitul nu poate fi renegociat

Comisia Europeană anunţă că acordul privind Brexitul nu poate fi redeschis. În paralel, guvernul britanic a cerut modificarea acestuia, scrie The Guardian, potrivit news.ro .

Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Margaritis Schinas, a declarat: „Avem o poziţia unanimă a Celor 27 privind acordul Brexitului care reflectă poziţia UE. La acest acord s-a ajuns împreună cu guvernul britanic, este susţinut de lideri şi nu poate fi renegociat”.

Citește și : Facebook anunţă ”noi instrumente” pentru combaterea ”ingerinţelor” la alegerile europene din luna mai

Întrebată dacă această poziţie se va schimba în cazul în care parlamentarii britanici vor vota pentru a cere modificări privind soluţia de rezervă pentru graniţa irlandeză, ea a precizat: „Singurul lucru pe care îl pot spune este că vom aştepta rezultatul votului de mâine din Camera Comunelor. Apoi vom aştepta ca guvernul să ne spună care sunt următorii paşi”.

Oficialii de la Bruxelles vor analiza deciziile guvernului britanic privind Brexitul la o întâlnire a comisarilor europeni de miercuri.

În paralel, guvernul britanic a informat că acordul Brexitului va trebui modificat.

Purtătorul de cuvânt al premierului britanic Theresa May a declarat: „Am ajuns la o înţelegere cu Uniunea Europeană privind acordul de retragere şi viitorul parteneriat. Acest acord a fost supus votului parlamentarilor iar parlamentarii l-au respins. Prim-ministrul este determinat să părăsească UE cu un acord, dar în mod clar dacă vrem susţinerea parlamentului, vor trebui făcute modificări”.

Întrebat în legătură cu poziţia UE privind o renegociere, el a afirmat: „Ceea ce am auzit constant de la liderii europeni a fost că doresc ca Marea Britanie să plece cu un acord. Ei recunosc că ieşirea cu un acord este şi în interesul lor, precum şi în interesul Marii Britanii”.

Citește și : Jihadiştii mai ocupă doar patru kilometri pătraţi în estul Siriei (comandant)

El a informat că May speră să organizeze un nou vot pentru a vota noul acord „cât de curând posibil”, adăugând că premierul încearcă să afle ce ar considera parlamentarii ca fiind acceptabil. May se va întâlni astăzi cu parlamentari conservatori şi cu europarlamentari.

Tags: brexitbruxellescomisia europeanamarea britanieMargaritis SchinasMay
Categorii: Diaspora