Comisia Europeană anunță OFICIAL că `problema catalană` se poate rezolva doar în interiorul granițelor Spaniei

Publicat:

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a afirmat miercuri, la Strasbourg, că a sosit timpul pentru dialog, dar cu ‘respectarea Constituţiei’ spaniole, pentru a se rezolva grava criză politică din Catalonia, transmit AFP şi DPA. 

”A sosit timpul să dialogăm, să vorbim, să găsim o cale de a ieşi din impas respectând ordinea constituţională spaniolă”, a pledat Timmermans, în dezbaterea de urgenţă organizată în plenul Parlamentului European, reunit la Strasbourg.


Timmermans şi-a reafirmat sprijinul pentru guvernul de la Madrid în disputa sa cu autorităţile catalane.

El a estimat că imaginile din Catalonia de la referendumul desfăşurate duminică l-au ‘întristat’, dar a precizat că este datoria oricărui guvern de a ‘susţine statul de drept, chiar dacă uneori este nevoie de folosirea proporţională a forţei’.

”Dacă legea nu îţi oferă ceea ce doreşti, te poţi opune legii, poţi acţiona pentru a schimba legea, dar nu poţi ignora legea”, a subliniat reprezentantul executivului UE.

Frans Timmermans a reiterat poziţia Comisiei Europene conform căreia disputa este ‘o problemă internă a Spaniei’, dar le-a cerut tuturor părţilor să urmeze ‘calea dialogului şi a cooperării’.

La rândul său, eurodeputatul Manfred Weber, liderul grupului popularilor, de centru-dreapta, din Parlamentul European, a cerut ca dialogul să se poarte numai “în interiorul Spaniei” şi în cadrul legilor acestei ţări, dar a insistat că în opinia sa referendumul pentru independenţa Cataloniei a fost ilegal.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.