X

Comisia Europeană aşteaptă ‘ajustări substanţiale’ la proiectul de buget al Italiei (Valdis Dombrovskis)

Comisia Europeană se află în ‘discuţii intense’ cu Italia pentru a vedea dacă guvernul de la Roma va opera ‘ajustări substanţiale’ proiectului său de buget, a anunţat luni vicepreşedintele Comisiei Europene Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, servicii financiare şi uniunea pieţelor de capital, transmite dpa, potrivit Agerpres.

Dombrovskis a făcut acest anunţ în contextul reunirii miniştrilor de finanţe din zona euro, luni la Bruxelles, prilej cu care vor fi analizate proiectele bugetelor statelor membre, inclusiv al Italiei.

Citește și : NATO caută soluţii de ieşire din impasul privind tratatul INF (Stoltenberg)

Miniştrii iau în considerare propuneri pentru crearea unei ‘plase de siguranţă’ care ar preveni riscul de contagiune a unei crize bancare şi pentru consolidarea fondului de salvare al zonei euro.

La 21 noiembrie, Comisia Europeană a respins proiectul de buget al Italiei, o decizie care deschide calea către un proces de sancţiuni din partea UE – cunoscut drept procedura de deficit excesiv (EDP) – contra Romei.

Disputa dintre Comisie şi Italia datează de mai multe luni. Guvernul populist italian susţine un buget care include cheltuieli masive şi despre care susţine că va avea un deficit de 2,4% din PIB în 2019.

În cazul lansării unei proceduri de sancţionare, situaţia financiară a Italiei ar face obiectul unei monitorizări mai stricte din partea UE. Dacă şi în acel caz nu se va conforma, Italia ar putea fi nevoită să plătească amenzi substanţiale.

Italia are deja a doua cea mai mare datorie publică din UE, 131% din PIB, iar alte state din zona euro se tem că noi împrumuturi ar putea declanşa o criză a datoriilor similară cu cea care a izbucnit în Grecia în 2010. Însă, premierul italian Giuseppe Conte a respins această posibilitate, subliniind că fundamentele economiei Italiei sunt solide şi nu se compară cu cele ale Greciei.

Citește și : De ce Brexit-ul divizează Marea Britanie

Tags: bruxellesEDPeuroromaUEValdis Dombrovskis
Categorii: Diaspora