X

Comisia Europeană cere crearea unei agenţii speciale pentru a combate viitoarele crize sanitare

Comisia Europeană a propus miercuri crearea unei noi Uniuni Europene de Sănătate, date fiind reacţiile fragmentate ale guvernelor din UE la pandemia de COVID-19, şi mai ales a unei noi agenţii speciale pentru a garanta că UE dispune de mijloace pentru a face faţă viitoarelor crize sanitare, relatează DPA şi AFP, potrivit agerpres.

Uniunea Europeană de Sănătate ar urmări consolidarea cooperării şi coordonării între statele din UE, a precizat CE.

Citeşte şi: Democraţii americani îşi păstrează o majoritate fragilă în Camera Reprezentanţilor

“Ultimul an ne-a învăţat că sănătatea este crucială pentru fiecare dintre noi”, a spus comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides.

“Ne-a arătat cât de fragile sunt societăţile noastre şi cât de repede se poate da peste cap totul de ceva atât de mic încât nici nu poate fi văzut cu ochiul liber”, a adăugat ea.

“În faţa urgenţelor sanitare, trebuie să declanşăm cele mai avansate reacţii, medicale sau de alt fel, trebuie să cunoaştem inovaţiile biomedicale permanente, trebuie să avem capacitatea de a dezvolta şi de a depozita componente esenţiale”, a declarat Stella Kyriakides într-o conferinţă de presă.

“De aceea propunem crearea unei noi autorităţi (…) Este o schimbare totală pentru pregătirea noastră strategică, pentru capacitatea noastră de a anticipa ameninţările şi pentru consolidarea reacţiei comune a UE”, a explicat ea.

Această nouă instituţie europeană – Health Emergency Response Authority (HERA, Autoritatea pentru reacţii sanitare de urgenţă) – va face obiectul unui proiect formal anul viitor, pentru o potenţială punere în funcţiune în 2023, a indicat anterior comisarul european pentru câţiva jurnalişti.

Conform echipei sale, ar fi vorba de a crea echivalentul puternicei Autorităţi pentru cercetare şi dezvoltare în domeniul biomedical (BARDA) din SUA, care este subordonată Departamentului american al Sănătăţii şi dispune de mijloace uriaşe pentru a colabora cu laboratoarele.

Propunerea face parte dintr-o serie de măsuri, prezentate miercuri, după aprobare, de Comisia Europeană, pentru crearea unei Uniunii Europene de Sănătate şi pentru consolidarea coordonării sanitare între statele membre.

Conform unor noi propuneri de reglementări privind ameninţările transfrontaliere grave la adresa sănătăţii, va fi posibil să se declare stare de urgenţă sanitară la nivelul UE, în coordonare cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), dar în mod independent.

Acest lucru ar putea, de exemplu, să declanşeze anumite procese, cum ar fi să se permite dezvoltarea, depozitarea şi procurarea de produse relevante în contextul unor astfel de crize.

De la izbucnirea pandemiei de COVID-19 la începutul acestui an, ţările UE s-au luptat să vină cu un răspuns coerent la această ameninţare. Acest lucru a pus Comisia Europeană în mod repetat în conflict cu cele 27 de guverne. Ţările membre sunt reticente în a renunţa la putere în privinţa chestiunilor de sănătate şi vor să îşi păstreze autoritatea în acest domeniu, în timp ce executivul UE face apel la un răspuns centralizat.

“Am văzut că fragmentarea măsurilor face ca statele să fie mai vulnerabil. Nu ne putem permite asta (…) Trăim într-o lume în care bolile infecţioase pot apărea oricând, aşa că trebuie să fim pregătiţi pentru viitoarea pandemie”, a mai spus Stella Kyriakides.

Noile propuneri ar acorda o putere puţin mai mare organismelor UE pentru a diminua riscurile.

De exemplu, Agenţia Europeană a Medicamentelor şi Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC) şi-ar putea extinde mandatele, pentru a monitoriza mai bine capacităţile ţărilor şi pentru a urmări numărul de paturi de spital disponibile.

Citeşte şi: Turcia se bagă şi ea într-o misiune de monitorizare a păcii din Nagorno-Karabah

Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, al cărui mandat va fi “întărit” prin fonduri şi efective suplimentare, “va dispune de un sistem pentru a urmări bolile emergente şi ameninţările sanitare, pentru a furniza o evaluare a riscurilor şi pentru a lua decizii în timp real”, a spus comisarul european.

În primul rând, “va fi capabil să mobilizeze şi să desfăşoare echipe de asistenţă” (EU Health Task Force) în statele membre în cazul apariţiei unor focare epidemiologice, a explicat Stella Kyriakides.

Propunerile legislative vor mai trebui totuşi aprobate de ţările din UE şi de Parlamentul European. “Vom avansa cât de repede posibil” pentru ratificarea lor, a insistat comisarul european al Sănătăţii.

Tags: Autoritatea pentru reacţii sanitare de urgenţăCentrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC)comisia europeanacoronaviruscovid-19EU Health Task ForceHealth Emergency Response Authority (HERA)Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).Parlamentul EuropeanStella KyriakidesUniunea Europeană de Sănătate
Categorii: Diaspora