X

Comisia Europeană cere Germaniei să explice interdicţiile impuse la intrarea în ţară

Germania se află sub presiune pentru a explica interdicţiile pe care le-a impus la intrarea în ţară pentru persoanele care sosesc din Republica Cehă, Slovacia şi landul austriac Tirol, după ce Comisia Europeană s-a plâns într-o scrisoare că măsurile sunt disproporţionate şi nejustificate, relatează marţi DPA, potrivit agerpres.

“Credem că obiectivul urmărit în mod justificat de Germania – protejarea sănătăţii publice în timpul unei pandemii – ar putea fi realizat prin măsuri mai puţin restrictive”, a scris organul executiv al Uniunii Europene ambasadorului Germaniei pe lângă blocul comunitar, Michael Clauss.

Vezi şi: NASA publică filmarea cu coborârea lui Perseverance pe Marte

Scrisoarea, având data de luni şi consultată de DPA, oferă Germaniei 10 zile pentru a răspunde.

În teorie, disputa ar putea conduce la o acţiune în justiţie împotriva statului membru, deşi acest lucru este considerat puţin probabil în timpul pandemiei de COVID-19.

Scrisori similare au fost trimise Belgiei, Ungariei, Danemarcei, Suediei şi Finlandei, ale căror restricţii la frontieră au fost primite cu dezaprobare la Bruxelles.

La cererea comisiei, miniştrii pentru afaceri europene din statele membre ale UE organizează marţi o conferinţă pentru a discuta măsurile la frontieră.

Republica Cehă, Slovacia şi regiunea Tirolului au fost adăugate pe lista Germaniei de “zone de îngrijorare cu (noi) variante” (de coronavirus n.r.) pe 14 februarie, interzicând intrarea majorităţii oamenilor de acolo în Germania, cu puţine excepţii, de exemplu pentru şoferii de camioane.

Citeşte şi: Soţia lui ‘El Chapo’ a fost arestată pentru trafic de droguri

Măsurile au provocat recent haos pe autostrăzile cehe spre graniţa germană, în timp ce autorităţile se străduiesc să asigure că toţi transportatorii au certificatul cerut de testare pentru coronavirus.

Ministrul de interne german Horst Seehofer a respins anterior criticile executivului european asupra restricţiilor la frontieră.

Bruxellesul face presiuni pentru ca ţările UE să respecte un cadru pentru călătoriile în cadrul blocului convenit în urmă cu doar câteva săptămâni. 

Tags: bruxellescomisia europeanacoronavirusgermaniaHorst SeehoferinterdicţiilMichael Claussrestricțiitirol
Categorii: Diaspora