X

Comisia Europeană cere Greciei să respecte normele europene şi internaţionale în acţiunile ei faţă de migranţii de la graniţă

Comisia Europeană a cerut miercuri Greciei ca, ”inclusiv în circumstanţele deosebite” prin care trece în prezent, să respecte normele europene şi internaţionale în acţiunile ei după criza creată de prezenţa a mii de migranţi care încearcă să-i treacă graniţa dinspre Turcia, consemnează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Avem încredere că, inclusiv în aceste circumstanţe deosebite, autorităţile greceşti vor acţiona în acord cu principiile fundamentale ale UE şi dreptului internaţional”, a indicat la o conferinţă de presă comisarul european pentru migraţie, Margaritis Schinas, conferinţă la care a participat şi comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson.

Citește și : Greta Thunberg critică ‘pretinsa’ calitate de lider a UE în combaterea schimbărilor climatice

Amândoi au insistat asupra unui ”contact strâns” între Bruxelles şi autorităţile greceşti şi asupra necesităţii de a se ”arăta solidaritate” faţă de Grecia, Schinas regretând că în UE încă nu există ”o politică migratorie comună”.

Ylva Johansson a precizat că finanţarea europeană ce va fi oferită Greciei ca urmare a noului val migrator (350 de milioane de euro oferiţi imediat şi 350 de milioane ulterior) va fi folosită, printre altele, pentru trimiterea de gărzi la frontiere, echipamente şi personal medical, iar Schinas a adăugat că o parte din aceste sume vor fi destinate îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă din taberele de refugiaţi greceşti şi finanţării unor programe de returnare a migranţilor fără drept de azil.

Citește și : Germania insistă pe găsirea unei soluţii la nivelul UE la problema copiilor refugiaţi

Confruntări violente între migranţi şi forţele de ordine greceşti au avut loc în ultimele zile la frontiera dintre Turcia şi Grecia, după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a deschis frontierele către Europa pentru refugiaţii aflaţi pe teritoriul Turciei, care în total sunt circa 3,7 milioane. Potrivit guvernului turc, un migrant ar fi fost ucis în aceste confruntări, declaraţie dezminţită de Grecia.

Tags: bruxellescomisia europeanagreciaMargaritis SchinasturciaYlva Johansson
Categorii: Diaspora