X

Comisia Europeană cere RESPECTAREA acordului nuclear cu Iranul

Comisia Europeană a afirmat vineri că acordul privind programul nuclear iranian, încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri, funcţionează şi toate părţile implicate ar trebui să-şi respecte angajamentele, relatează Reuters, conform agerpres.

Acordul semnat în 2015 de Iran, pe de o parte, şi SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania, pe de altă parte, vizează respectarea caracterului strict civil şi paşnic al programului nuclear iranian, în schimbul ridicării graduale a sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului.

Citește și: CATASTROFĂ maritimă în largul coastelor nipone. 13 morți după ce un petrolier a lovit un pescador chinez

La 15 octombrie, preşedintele american Donald Trump trebuie să notifice Congresul american dacă Iranul îşi respectă angajamentele asumate în cadrul acordului nuclear. În cazul nerespectării obligaţiilor respective de către Teheran, Congresul va putea reintroduce sancţiuni.

“Urmărim îndeaproape toate evoluţiile în legătură cu acest acord….reamintind că este un acord de neproliferare, care a fost aprobat de Consiliul de Securitate al ONU, şi care funcţionează, fiind verificat de opt ori de Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)”, a afirmat o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene la Bruxelles.

“Este o soluţie durabilă, pe termen lung, a problemei nucleare iraniene care oferă tuturor părţilor asigurările necesare şi ne aşteptăm ca toţi actorii implicaţi să îşi respecte angajamentele în cadrul acestui acord”, a mai spus ea.

Tags: acord nuclearAgenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)comisia europeanaIranSUAteheran
Categorii: Știrile zilei