Comisia Europeană consideră că alegerile din Rusia s-au desfăşurat într-o ‘atmosferă de intimidare’

Publicat:

Alegerile parlamentare desfăşurate de vineri până duminică în Rusia au fost ”libere şi corecte”, a apreciat luni Kremlinul, în timp ce observatorii şi opoziţia manifestă îngrijorări majore privind fraude electorale, inclusiv cu votul electronic, iar Comisia Europeană consideră că acest scrutin s-a desfăşurat într-o ”atmosferă de intimidare”, relatează agenţiile DPA şi EFE, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov, a declarat agenţiei Interfax că în evaluarea preşedinţiei ruse alegerile au fost ”destul de pozitive”.


Citeşte şi: Incendiu puternic într-o tabără de migranţi din Grecia – Black News

Dar observatori ai organizaţiei Golos au inventariat mii de nereguli la nivel naţional în timpul scrutinului, iar echipa opozantului încarcerat Aleksei Navalnîi vorbeşte despre ”cele mai murdare” alegeri din ultimii ani.

Pe de altă parte, Peskov s-a arătat optimist cu privire la rezultatele obţinute de partidul preşedintelui Vladimir Putin, Rusia Unită. ”Partidul a avut obiectivul de a-şi apăra poziţia de lider. Acest obiectiv a fost cu siguranţă îndeplinit”, a spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus.

Rusia Unită a obţinut 49,76 % din voturi, potrivit rezultatelor după verificarea buletinelor din 85% din birourile electorale. Urmează comuniştii din KPRF, cu 19,61%, naţionaliştii de la LDPR (7,53%), centriştii de la Rusia Justă (7,34%) şi o formaţiune nou venită, partidul Oameni noi (5,31%). În urma acestui rezultat, partidul Rusia Unită îşi va menţine o majoritate de două treimi în Duma de Stat.

În acest timp, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat la Bruxelles că ”ceea ce am văzut în cazul Rusiei în ultimele zile este că aceste alegeri au avut loc într-o atmosferă de intimidare a vocilor critice şi independente”.

Totuşi, acest purtător de cuvânt comunitar, Peter Stano, a evitat să precizeze dacă executivul comunitar va recunoaşte rezultatul scrutinului din Rusia, întrucât, explică el, aceasta este o competenţă a statelor membre ale UE, care iau propriile decizii.

Citeşte şi: Avion militar PRĂBUŞIT peste casele din Texas – Black News

Germania s-a declarat şi ea preocupată de informaţiile venite din partea unor observatori independenţi şi politicieni ruşi de opoziţie despre presupuse neregularităţi la alegerile legislative din Rusia. ”Acuzaţiile trebuie luate în serios şi clarificate”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Berlin, Steffen Seibert.

Guvernul german, adaugă Seibert, mai este preocupat de faptul că ”presiunea în creştere asupra opoziţiei şi societăţii civile” înaintea alegerilor ”a condus la o pierdere a diversităţii sociale şi participării democratice”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ambasada României în R. Moldova: Uniunea Europeană oferă securitate, prosperitate și șanse egale

Ambasada României în R. Moldova: Uniunea Europeană oferă securitate, prosperitate și șanse egale Ambasada României în Republica Moldova a fost prezentă la Ukrainian Day in...

Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli ‘top secret’

Bugetul Rusiei pentru 2025 include alocări militare record și cheltuieli 'top secret' Aproape o treime din cheltuielile propuse de guvernul rus nu sunt publice -...

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși

România: 19 candidați și-au depus dosarele de participare în cursa prezidențială, doi au fost deja respinși Înregistrarea candidaturilor pentru alegerile prezidențiale din România s-a încheiat....

Aproape toate școlile din Gaza au fost avariate (ONU)

Aproape toate școlile din Gaza au fost avariate (ONU) Aproape toate școlile din Gaza au fost lovite sau avariate, anunță reprezentanții ONU. 87% din clădirile școlilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.