Comisia Europeană consideră că noul coronavirus reprezintă doar un risc de nivel mediu pentru lucrători

Publicat:

Comisia Europeană a confirmat miercuri decizia de a clasifica noul coronavirus drept o ameninţare de nivel mediu pentru lucrători, decizie care le va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai puţin stringente faţă de situaţia în care ar fi fost o ameninţare de nivel ridicat, cum au cerut sindicatele şi numeroşi europarlamentari, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit agerpres.

Decizia Comisiei, care mai trebuie validată de Consiliu şi de Parlamentul European (PE), a fost descrisă de grupul socialist din PE drept ”o palmă peste faţa lucrătorilor”, acest grup anunţând că va încerca să formeze în legislativul european o majoritate care să respingă această hotărâre.


Citește și : Pedro Sanchez cere Parlamentului spaniol PRELUNGIREA stării de urgență

Comisia s-a raportat la o directivă europeană care împarte agenţii biologici în patru grupe, în funcţie de gradul lor de risc pentru angajaţi şi comunitate şi care prevede măsuri minime de protecţie sanitară la locul de muncă în cazul fiecăreia dintre aceste grupe.

Astfel, un agent biologic din grupa a treia de risc, cum a fost acum clasificat noul coronavirus de către executivul comunitar, poate provoca boli grave şi poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajaţi, dar în general pentru acesta există profilaxie şi un tratament eficace disponibil. În schimb, un agent biologic din grupa a patra presupune ”un risc ridicat de răspândire în comunitate” şi pentru acesta nu există profilaxie sau un tratament eficace disponibil.

La o primă discuţie pe această temă, pe 20 mai, majoritatea eurodeputaţilor s-au declarat împotriva includerii noului coronavirus în grupa a treia de risc, remarcând faptul că deocamdată pentru virusul SARS-CoV-2 nu există un tratament eficace şi în plus este un virus foarte contagios, motiv pentru care au estimat că acesta ar trebui inclus mai degrabă în grupa a patra de risc, cea mai ridicată.

Citește și : Seimul polonez ‘a bătut în cuie’ data alegerilor prezidențiale

În replică, o purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene, Marta Wieczorek, a spus miercuri că decizia acestei instituţii a fost luată pe baza opiniei unanime a experţilor statelor membre şi în urma consultărilor cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi că existenţa sau nu a unui tratament împotriva virusului este doar unul dintre criteriile de clasificare.

Includerea noului coronavirus într-o grupă de risc are consecinţe majore pentru mediul de afaceri, date fiind costurile măsurilor de protecţie sanitară pe care le implică.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.