Comisia Europeană deschide procedura de infringement împotriva Belgiei

Publicat:

Comisia Europeană a deschis miercuri o procedură de infringement împotriva Belgiei, reproşându-i lipsa de independenţă a autorităţii sale naţionale responsabile cu protecţia datelor personale, ceea ce echivalează cu o încălcare a regulamentului european GDPR (Regulamentul general privind protecţia datelor), transmite AFP, potrivit agerpres.

Procedura de infringement cuprinde mai multe etape şi ar putea să conducă, în final, la sesizarea Curţii de Justiţie a UE.


Citeşte şi: Răspunsul lui Macron la palma încasată în Tain-l’Hermitage – Black News

Etapa declanşată miercuri constă într-o scrisoare de punere în întârziere în urma trimiterii unei prime notificări oficiale la care s-a răspuns într-un mod considerat nesatisfăcător.

‘Informaţiile furnizate în răspunsul trimis de autorităţile belgiene în aprilie 2021 nu au înlăturat preocupările’, arată executivul UE într-un comunicat.

‘Belgia dispune în prezent de un termen de două luni pentru a garanta deplina independenţă a autorităţii sale însărcinate cu protecţia datelor, în lipsa căreia Comisia ar putea decide să-i adreseze un aviz motivat’ (etapa următoare a procedurii, n.red.), menţionează comunicatul.

Conform site-ului de informaţii Politico, plângerea în legătură cu care s-a sesizat Comisia vizează cel puţin trei membri ai Autorităţii de protecţie a datelor (APD), care exercitau în paralel un mandat public şi încălcau astfel cerinţa de independenţă în funcţiile lor din cadrul autorităţii.

Doi dintre ei au demisionat deja pentru că aceşti doi şefi de administraţie, plasaţi ‘sub autoritatea directă a unui ministru, nu puteau în mod legal să facă parte’ din APD, a scris cotidianul Le Soir.

Un al treilea membru este însă în continuare în funcţie. Este vorba despre Franck Robben, din ‘Centrul de cunoştinţe’ al APD (care emite avize şi recomandări privind procesarea datelor), dar care este şi înalt funcţionar cunoscut în Belgia drept cel care a conceput un vast sistem de centralizare a informaţiilor personale pe cartea electronică de identitate.

Citeşte şi: Alegeri prezidenţiale în Mongolia – Black News

‘Este un personaj-cheie în construcţia bazelor de date în Belgia, el a contribuit la o mai bună digitalizare’, dar ‘este adesea judecător şi parte în toate deciziile APD’, a indicat pentru AFP o deputată belgiană, sub rezerva anonimatului.

O organizaţie neguvernamentală flamandă, Ministry of Privacy, i-a acordat în martie lui Franck Robben titlul de ‘Big Brother’ al anului 2021.

Comisia Europeană reaminteşte că, în virtutea articolului 52 din Regulamentul General privind protecţia datelor (GDPR), autoritatea de control al protecţiei datelor într-un stat membru al UE trebuie ‘să exercite în totală independenţă misiunile şi puterile cu care este învestită’.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.