
Comisia Europeană discută în continuare cu statele membre despre un acord vizând extinderea energiei regenerabile până în 2030, acord care a fost suspendat ca urmare a obiecţiilor ridicate în ultimul moment de Franţa cu privire la rolul energiei nucleare, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.
În luna martie, negociatorii din UE au ajuns la un acord privind extinderea energiei regenerabile până în 2030, oferind un mic rol şi pentru energia nucleară. Însă Franţa, Slovacia, Ungaria, Polonia, Cehia, Bulgaria şi România au semnalat toate că nu vor sprijini acel acord, susţine o sursă citată de Bloomberg.
Citește și : Cancelarul Scholz l-a plimbat pe Macron prin Potsdam – VIDEO
“Negociem în continuare cu statele membre”, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, într-un interviu pentru Bloomberg Television. Kadri Simson a încercat să calmeze îngrijorările cu privire la impactul potenţial al ţintelor stricte de decarbonizare asupra industriilor precizând că blocul comunitar se va asigura că toate industriile vor fi susţinute.
Potrivit Directivei privind energia din surse regenerabile, ponderea energiei eoliene şi a celei fotovoltaice în mixul energetic al UE ar urma să ajungă la 42,5% până la finele deceniului. O nouă dată la care ar urma să aibă loc votul formal cu privire la această directivă nu a fost fixată încă de Suedia, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE.
Franţa, care se bazează pe energie nucleară pentru cea mai mare parte a producţiei de electricitate, a presat Executivul comunitar să asigure un rol mai mare pentru energia nucleară în tranziţia energetică. Însă insistenţa Franţei de a redeschide un acord negociat a atras nemulţumiri din partea altor ţări, inclusiv a Spaniei, care susţin că o astfel de iniţiativă ar fi “un exerciţiu foarte periculos”.
Kadri Simson nu a dorit să spună dacă Executivul comunitar se va opune redeschiderii acordului convenit în luna martie cu Parlamentul European. “Au fost ridicate unele îngrijorări că orizontul de timp pentru industrie este mult prea ambiţios şi dacă asta ne va afecta competitivitatea. Vă pot asigura că Executivul comunitar nu vrea să creeze o astfel de situaţie”, a spus comisarul european.
Presiunile exercitate de Franţa sunt o ultimă dovadă a opoziţiei faţă de planurile ambiţioase ale blocului comunitar de a face tranziţia la neutralitatea climatică până în 2050. La începutul anului Germania şi-a exprimat şi ea, în ultimul moment, opoziţia pentru a-şi proteja industria auto de o legislaţie europeană destinată interzicerii comercializării de noi autoturisme cu motoare pe combustie, începând din 2035.
Citește și : Ruşii se pregătesc de tot ce-i mai rău: Construiesc un adăpost antiatomic la Moscova
Luna trecută, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut o pauză în reglementările UE cu privire la climă, subliniind că o nouă modificare a regulilor i-ar descuraja pe investitori. Zece state membre au cerut Suediei, ţara care deţine preşedinţia rotativă a UE, să găsească o soluţie cât mai rapid posibil.
Miniştrii europeni ai Energiei urmează să se reunească din nou la Luxemburg în data de 19 iunie, ocazie cu care va fi discutată şi Directiva privind energia din surse regenerabile, dacă nu se va ajunge la o soluţie până atunci.
This post was last modified on 07/06/2023 16:54 16:54