Comisia Europeană doreşte închiderea cazului împotriva Gazprom pe 24 mai

Publicat:

Comisia Europeană intenţionează să închidă controversatul caz împotriva Gazprom pe 24 mai, conform declaraţiilor date de oficiali europeni pentru Politico, potrivit agerpres.

Compania rusească de energie va scăpa, cel mai probabil, fără amendă pentru acuzaţiile că a abuzat de puterea sa de pe piaţa din Europa Centrală şi de Est prin suprapreţuri şi interzicerea revânzării de gaze. Totuşi, Gazprom ar putea primi amenzi în viitor dacă nu va respecta angajamentele pe care şi le-a luat ca parte din acordul cu autorităţile europene.


Citește și : Reacția Arabiei Saudite după mutarea ambasadei americane la Ierusalim

Cei 28 de comisari europeni sunt aşteptaţi să aprobe acordul săptămâna viitoare, la peste un an de când a fost anunţat.

Acuzaţiile aduse de UE în 2015 specifică: „Gazprom era conştientă de comportamentul său ilegal … Praticile abuzive constau în restricţii teritoriale … restricţii foarte dăunătoare pentru competitivitate”.

Anunţul din 2017 al Comisiei, cum că s-a ajuns la un acord cu Gazprom, a stârnit furia ţărilor din Europa Centrală şi de Est, care consideră că firma susţinută de Kremlin a primit o pedeapsă prea uşoară.

Citește și : Slovacia: Preşedintele Andrej Kiska nu va candida la viitoarele alegeri din 2019

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.