
Comisia Europeană ia în considerare să lanseze o a doua schemă a programului de împrumuturi SAFE, pentru proiecte de apărare, după ce prima schemă, în valoare de 150 de miliarde de euro a fost foarte solicitată de state membre, scrie Mediafax.
Comisia Europeană ia în considerare să lanseze o a doua schemă a programului său de împrumuturi SAFE, pentru proiecte de apărare, potrivit a doi oficiali ai UE citați de Reuters, potrivit stiripesurse.
Citește și: Stăuceni primește finanțare de la UE
Anunțul a fost făcut de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a spus joi, la un eveniment de la Bruxelles, că schema iniţială de 150 de miliarde de euro a fost foarte solicitată, încât unii membri ai UE cer acum o a doua versiune.
Cei doi oficiali ai UE au declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că în prezent, Comisia analizează activ această idee.
Programul SAFE, anunțat în acest an de către Ursula von der Leyen, se ridică la 150 de miliarde de euro. Acesta a fost conceput pentru a stimula industria europeană de apărare și a consolida securitatea colectivă. Împrumuturile pot avea o durată de până la 45 de ani și o perioadă de grație de 10 ani pentru rambursarea principalului.
Comisia a primit cereri de împrumuturi în valoare de aproximativ 190 de miliarde de euro în cadrul schemei SAFE existente.
This post was last modified on 12/12/2025 16:37 16:37