Comisia Europeană își menține propunerea de îngheţare a unor fonduri europene ce revin Ungariei

Publicat:

Comisia Europeană şi-a menţinut vineri propunerea de îngheţare a unor fonduri europene ce revin Ungariei, considerând insuficiente ultimele reforme adoptate de guvernul premierului Viktor Orban în materie de stat de drept, transmite AFP, potrivit agerpres

Consiliul UE (statele membre) au acum termen până pe 19 decembrie să decidă dacă validează această propunere, dacă o resping sau o modifică.


Citește și : ‘Negustorul morţii’ Viktor Bout a ajuns în Rusia

Sub presiunea Parlamentului European, Comisia Europeană a cerut suspendarea a 7,5 miliarde de euro din fondurile de coeziune – sumă ce reprezintă 65% din fondurile europene alocate Ungariei în bugetul plurianual al UE pentru perioada 2021-2027 – şi a celor 5,8 miliarde de euro ce revin acestei ţări sub formă de granturi în planul european de relansare în urma pandemiei.

În evaluarea sa de la sfârşitul lunii noiembrie, Bruxellesul a considerat nesatisfăcătoare implementarea a 17 măsuri asupra cărora guvernul de la Budapesta s-a angajat pentru a răspunde preocupărilor Comisiei.

Însă statele membre, în frunte cu Franţa şi Germania, au cerut marţi executivului comunitar să facă o nouă evaluare, care să ţină cont de ultimele măsuri adoptate miercuri de parlamentul ungar.

Titulara portofoliului Justiţiei în guvernul de la Budapesta, Judit Varga, a declarat atunci că ”cele 17 angajamente asumate în acord cu Comisia au fost deplin realizate în termen”.

Însă Comisia Europeană are o altă părere şi consideră că ”riscul pentru bugetul UE (…) nu s-a schimbat odată cu ultimele schimbări legislative adoptate în Ungaria”, potrivit unei scrisori adresate preşedinţiei cehe a Consiliului UE de comisarul european pentru buget, Johannes Hahn.

Disputele guvernului conservator al lui Orban cu Bruxellesul asupra statului de drept ţin de numeroase teme, printre acuzaţiile Comisiei Europene la adresa Ungariei numărându-se deficienţele în funcţionarea independentă a justiţiei, corupţia, neregulile în atribuirea contractelor publice, afectarea independenţei presei, contestarea întâietăţii dreptului UE asupra celui naţional, nerespectarea drepturilor persoanelor LGBT şi ale migranţilor, iar mai recent şi blocarea de către Budapesta a unui ajutor financiar european de 18 miliarde de euro pentru Ucraina.

Citește și : Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului

Viktor Orban a acuzat vinerea trecută Comisia Europeană că îngheaţă din motive strict politice fondurile europene alocate ţării sale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.