Comisia Europeană mulţumeşte Turciei pentru susţinerea acordată în criza migraţiei din Belarus

Publicat:

Vicepreşedintele Comisiei Euroene (CE) Margaritis Schinas, care efectuează joi seara o vizită la Ankara, a mulţumit Turciei pentru susţinerea acordată în criza migraţiei la frontierele Belarusului cu Uniunea Europeană (UE), relatează AFP, potrivit agerpres

”Vin la Ankara să le mulţumeasc autorităţilor turce pentru măsurile luate recent în vederea opririi abuzurilor comise împotriva unor migranţi dispraţi de către reţele de traficanţi şi să ne consolidăm cooperarea în domeniul migraţiei şi securităţii”, anunţă într-un comunicat Margaritis Schinas.


Citește și : Două landuri din Austria cer un lockdown naţional

”Gestionarea migranţilor este o responsabilitate împărtăşită şi o prioritate comună a UE şi Turciei”, apreciază el.

”Noi am cooperat cu succes în dosarul migraţiei. Acum înfruntăm noi ameninţări, inclusiv un trafic de persoane patronat de către state”, subliniază vicepreşedintele CE.

Ankara a interzis vineri ”până la noi ordine” cetăţenilor irakieni, sirieni şi yemeniţi ”să cumpere bilete de avion şi să se îmbarce către Belarus de pe aeroporturi din Turcia”.

Această decizie a fost salutată imediat de către UE, care acuză Belarusul de faptul că a organizat un aflux de mii de migranţi, originari în principal din Orientul Mijlociu, la frontiera sa cu Polonia, ca represalii faţă de impunerea unor sancţiuni occidentale. în urma reprimării opoziţiei dupăalegerile prezidenţiale belaruse din vara lui 2020.

Minskul a anunţat joi că ”aproximativ 7.000 de migranţi” se află pe teritoriul său, dntre care peste 2.000 la frontiera cu Polonia.

Potrivit unei purtătoare de cuvânt a preşedinţiei belaruse, Natalia Eïsmont, Guvernul belarus este pregătit să acţioneze în vederea repatrierii a 5.000 de migranţi, ”în cazul în care ei doresc acest lucru”.

Citește și : La ordinul lui Putin, Rusia evacuează 380 de persoane din Afganistan

Margaritis Schinas urmează să se întâlnească joi şi vineri cu vicepreşedintele turc Fuat Oktay şi cu ministrul turc de Interne Suleyman Soylu.

Turcia este una dintre principalele ţări de primire de refugiaţi din lume – 3,4 milioane de sirieni şi 400.000 de afgani, în baza unui acord financiar cu UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.