Comisia Europeană propune măsuri coordonate pentru redeschiderea în condiţii de siguranţă a sectoarelor culturale şi creative

Comisia Europeană a propus marţi o serie de măsuri coordonate pentru redeschiderea în condiţii de siguranţă a sectoarelor culturale şi creative, indică un comunicat el executivului comunitar, potrivit agerpres.  

Orientările prezentate de executivul UE recomandă ca eliminarea tuturor restricţiilor să fie strategică şi graduală,
cu un număr limitat de participanţi la început, pentru a evalua situaţia epidemiologică şi ca instituţiile culturale să aibă un plan de pregătire care să detalieze protocoalele de acţiune atunci când sunt depistate cazuri de COVID-19.

Citește și : Ani grei de închisoare pentru o crimă rasistă în Portugalia

De asemenea, ar trebui puse la dispoziţia întregului personal din instituţiile culturale informaţii specifice şi/sau formare ad-hoc, pentru a reduce la minimum riscurile de infectare.

Potrivit Comisiei Europene, vaccinarea persoanelor care lucrează în medii culturale ar trebui promovată
pentru a asigura protecţia acestora şi a publicului.

Participanţilor li se poate cere dovada unui test negativ COVID-19 şi/sau a unei vaccinări şi/sau a unui diagnostic COVID-19 pentru a fi admişi la locul de desfăşurare a evenimentului. În funcţie de circulaţia variantelor la nivel local,
această cerinţă poate fi extinsă la persoanele vaccinate complet.

Citește și : Partidul Comunist Francez a pierdut şi ultimul său bastion electoral

În plus, instituţiile culturale ar trebui să se asigure că datele de contact ale publicului sunt disponibile la nevoie pentru depistarea contacţilor.

Instituţia ar trebui să stabilească măsuri de protecţie specifice: menţinerea distanţării fizice ori de câte ori este posibil, instalaţii curate şi accesibile de spălare a mâinilor, ventilaţie adecvată şi curăţarea frecventă a suprafeţelor. Utilizarea de măşti faciale de către participanţi este o măsură complementară importantă, adaugă comunicatul executivului UE.

This post was last modified on 11/07/2023 14:17 14:17

Tags: comisia europeanacovid-19UE
Categorii: Cultură și MediaDiaspora