Comisia Europeană publică un plan de acţiune pentru măsuri de urgenţă dacă Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană fără un acord

Publicat:

Comisia Europeană a publicat marţi o listă cu măsuri ce trebuie luate de urgenţă dacă devine ”probabil” scenariul cu absenţa unui acord privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează AFP, scrie Agerpres.

Textul prezintă ”un număr limitat de acţiuni de urgenţă ce trebuie aplicate dacă devine probabil faptul că Regatul Unit părăseşte Uniunea Europeană fără un acord”, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans într-o conferinţă de presă la Strasbourg.


Citește și : Dmitri Medvedev: Rusia va boicota Forumul de la Davos dacă afaceriști ruși nu vor fi invitaţi

Această pregătire este necesară, a afirmat el, chiar dacă finalizarea unui acord rămâne ”opţiunea noastră privilegiată”. ”Retragerea Regatului Unit va provoca perturbări, fie că există sau nu un acord, şi avem toţi obligaţia” de a provoca ”cât mai puţine pagube” , a adăugat Timmermans.

Cu mai puţin de cinci luni înainte de data prevăzută pentru Brexit, 29 martie 2019, negocierile se confruntă în continuare cu problema irlandeză pentru a evita restabilirea unei frontiere fizice între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord. Or, timpul presează, deoarece se apropie termenele pe care şi le-au stabilit negociatorii pentru a lăsa timp pentru ratificarea acordului.

La modul general, Comisia a identificat şase domenii în care măsurile de urgenţă ar fi necesare în cazul absenţei unui acord, pentru a evita oprirea bruscă a schimburilor între continent şi Regatul Unit: reşedinţa şi vizele pentru cetăţeni, serviciile financiare, transportul aerian, vămile şi regulile sanitare şi fitosanitare, transferul de date personale şi politica climatică.

Aceste măsuri nu vor fi luate în mod unilateral decât în caz de necesitate şi vor fi limitate, a precizat Comisia.

Referitor la problema vizelor, agenţia DPA precizează că executivul UE a propus marţi ca britanicii care călătoresc în UE să fie exceptaţi de la vize după Brexit, cu condiţia ca Londra să ofere aceleaşi condiţii cetăţenilor UE pe teritoriul Regatului Unit.

Citește și : Fostul premier macedonean Nikola Gruevski a cerut ‘azil politic’ autorităţilor ungare

În baza propunerii Comisiei, cetăţenii britanici vor avea posibilitatea să călătorească în spaţiul Schengen după Brexit fără vize în cazul unor sejururi de până la 90 de zile în cadrul oricărei perioade de 180 de zile.

În cazul absenţei unui acord privind Brexit-ul, această măsură se va aplica din ziua în care regatul părăseşte UE. În cazul unui acord, se vor aplica noile reguli odată ce perioada de tranziţie expiră.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite

Explozie puternică într-un club din Paris, provocată de o trotinetă electrică; Trei persoane au fost rănite Trei persoane au fost rănite la Paris după ce...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.