Comisia Europeană recomandă trecerea la faza a doua a negocierilor cu Marea Britanie pentru Brexit

Publicat:

Comisia Europeană recomandă trecerea imediată la faza a doua a negocierilor cu privire la ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmit agenţiile internaţionale de presă, citând un comunicat oficial de la Bruxelles.

Executivul comunitar, care conduce negocierile pentru Brexit în numele celor 27 de state ale Uniunii, a apreciat vineri că au fost înregistrate ‘progrese suficiente’ cu privire la termenii ‘divorţului’ de Marea Britanie, deschizând calea pentru faza a doua a negocierilor referitoare la viitorul relaţiei dintre UE şi Londra.


Revine din acest moment Consiliului European, care se va reuni la Bruxelles în zilele de 14-15 decembrie, să valideze constatarea Comisiei, se precizează în comunicatul executivului european.

‘Comisia tocmai a decis oficial să recomande Consiliului European că s-au înregistrat progrese suficiente în ce priveşte termenii stricţi ai divorţului’, a declarat vineri preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, într-o conferinţă de presă comună cu premierul britanic Theresa May. Cei doi au avut o scurtă întrevedere în cursul dimineţii la sediul executivului comunitar.

‘Sunt mulţumit de acordul corect la care am ajuns’, a mai spus Juncker.

‘Dacă cele 27 de state membre acceptă evaluarea noastră, noi – Comisia Europeană şi negociatorul şef Michel Barnier – suntem pregătiţi să începem imediat lucrările fazei a doua a negocierilor’, a declarat Jean-Claude Juncker.

‘Cetăţenii Uniunii care trăiesc în Regatul Unit şi cetăţenii britanici instalaţi în UE-27 îşi vor păstra aceleaşi drepturi odată ce Marea Britanie va părăsi UE’, a dat asigurări Comisia.

Theresa May a precizat, la rândul său, că nu va exista o frontieră fizică – care ar presupune puncte de control şi controale vamale – între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, subiectul cel mai spinos al negocierilor din ultimele zile, şi că Acordul din Vinerea Mare, referitor la procesul de pace din Irlanda de Nord, va fi menţinut. De asemenea, cetăţenii UE din Marea Britanie ‘vor putea să continue să trăiască (în această ţară) ca şi până acum’, a declarat Theresa May.

Progresele cerute de UE au vizat trei dosare prioritare: frontiera între Republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, reglementarea financiară a ‘divorţului’ şi drepturile cetăţenilor expatriaţi

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă

CEC a aprobat un tiraj de peste 850 de mii de buletine de vot pentru diasporă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința din...

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi

Meniul de 10.000 de lire sterline pe care îl iau Prințul William și Kate în avion, la clasa întâi Te-ai întrebat ce servesc membrii familiei...

Messi a salvat Inter Miami

Messi a salvat Inter Miami Atacantul argentinian al Inter Miami, Lionel Messi, a adus clubului său o remiză în meciul din MLS cu Charlotte. Jocul din...

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate

Pericol iminent. Cod roșu de inundații, emis acum de hidrologi. HARTA zonelor de vizate Cod Roșu de inundații în România! Forțele de intervenție de la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.