Comisia Europeană salută condamnarea internaţională a Rusiei pentru încălcarea normelor în domeniul aviaţiei

Comisia Europeană a salutat, joi, decizia Organizaţiei Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI), agenţia ONU responsabilă cu reglementarea transportului aerian, de a solicita Federaţiei Ruse să înceteze imediat încălcările normelor aviaţiei internaţionale, în scopul menţinerii siguranţei şi a securităţii aviaţiei civile, potrivit agerpres

Potrivit unui comunicat de presă al executivului comunitar, decizia OACI face referire la violarea spaţiului aerian suveran al Ucrainei în contextul războiului de agresiune declanşat de Rusia şi la încălcarea deliberată şi sistematică de către guvernul rus a mai multor cerinţe de siguranţă, în încercarea de a eluda sancţiunile UE. Printre acţiunile condamnate se numără dubla înmatriculare ilegală, în Rusia, a aeronavelor furate de la societăţi de leasing şi autorizarea companiilor aeriene ruse să opereze aceste aeronave pe rute internaţionale fără un certificat de navigabilitate (certificatul de siguranţă necesar) în curs de valabilitate.

Citește și : Amnesty International acuză armata ucraineană că a pus în pericol viaţa civililor

“Este extrem de important, pentru siguranţa pasagerilor şi a echipajelor, ca toate ţările să apere sistemul aeronautic internaţional bazat pe reguli. Rusia continuă să încalce normele fundamentale ale aviaţiei internaţionale şi să dea instrucţiuni companiilor sale aeriene să acţioneze împotriva acestor norme. Salut condamnarea clară pronunţată de Consiliul OACI, care reflectă gravitatea actelor comise de Rusia”, a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

OACI le-a informat ieri pe cele 193 de state membre cu privire la nerespectarea flagrantă de către Rusia a dreptului internaţional esenţial în domeniul aviaţiei şi va discuta această chestiune în cadrul următoarei sale adunări generale, care va avea loc în perioada 27 septembrie – 7 octombrie 2022.

Citește și : Pompierii se luptă cu un incendiu de pădure în nord-vestul Spaniei

 

OACI este gardianul sistemului internaţional de aviaţie civilă. Statele membre ale OACI şi, în special, membrii Consiliului OACI trebuie să respecte aceste norme. Un membru al Consiliului OACI care acţionează împotriva acestor principii pune în pericol credibilitatea generală a OACI.

This post was last modified on 04/08/2022 15:35 15:35

Tags: Adina Văleancomisia europeanaOACIONUrusia
Categorii: Diaspora