Comisia Europeană salută rezultatul pozitiv al referendumului cu privire la schimbarea numelui Macedoniei

Publicat:

Comisia Europeană a salutat luni rezultatul pozitiv al referendumului cu privire la schimbarea numelui Macedoniei, evocând o “şansă istorică” pentru viitorul european al ţării, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Este o şansă istorică nu doar pentru reconcilierea în regiune, ci şi pentru ca ţara să poată avansa într-un mod decisiv” pe calea spre aderarea sa la UE, au subliniat într-un comunicat comun şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini şi comisarul pentru extindere, Johannes Hahn.


Citește și : Ministrul britanic de Externe, ţinta criticilor după ce a comparat Uniunea Europeană cu Uniunea Sovietică

“Acum, ţine de toţi actorii politici şi instituţionali să acţioneze în cadrul responsabilităţilor lor constituţionale, dincolo de liniile de partid”, se menţionează în comunicat, care conchide că UE “va continua să susţină pe deplin ţara, instituţiile sale şi pe cetăţenii ei”.

Comisia Europeană a propus în aprilie statelor membre să lanseze negocieri în vederea aderării Albaniei şi Macedoniei, în pofida reticenţelor mai multor ţări.

Referendumul desfăşurat duminică privind numele Macedoniei, care ar urma să fie schimbat în “Republica Macedonia de Nord”, s-a încheiat cu o victorie zdrobitoare a lui “Da” – peste 90% -, însă numai din partea a circa o treime dintre alegători care s-au prezentat la vot.

Premierul macedonean Zoran Zaev a afirmat că se aşteaptă ca parlamentul să confirme totuşi rezultatul consultării populare şi şi-a exprimat speranţa ca şi deputaţii opoziţiei de dreapta (VMRO-DPNE) să “respecte voinţa alegătorilor” şi să valideze schimbarea numelui, în caz contrar avertizând că va convoca alegeri anticipate.

Citește și : Indonezia: Bilanţul oficial al cutremurului urmat de tsunami a ajuns la 844 de morţi

Referendumul a fost organizat după ce în luna iunie autorităţile de la Skopje şi Atena au pus capăt diferendului în legătură cu numele vecinului nordic al Greciei, denumirea acceptată de ambele părţi fiind “Republica Macedonia de Nord”. Această soluţionare a determinat Grecia să renunţe la opoziţia faţă de aderarea Macedoniei la NATO. Săptămâna trecută, în discursul său adresat Adunării Generale a ONU, preşedintele macedonean Gjorge Ivanov îndemnase la boicotarea referendumului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda

Un moldovean a fost atacat cu maceta în Irlanda Un irlandez de 33 de ani a fost condamnat la 5 ani și 6 luni de...

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui

Un moldovean a fost găsit MORT în Italia chiar de mama lui Un bărbat de 45 de ani, originar din Republica Moldova, a fost găsit...

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.