X

Comisia Europeană salută ultima decizie luată de giganţii internetului

Comisia Europeană a salutat luni hotărârea marilor reţele de socializare, inclusiv Facebook şi Twitter, de a elimina rapid discursurile motivate de ură ilegale postate pe paginile lor, în acord cu codul de conduită al UE, relatează dpa, potrivit agerpres.

În 2016, executivul comunitar le-a cerut giganţilor din domeniul online să semneze voluntar un set de reguli pentru a preveni răspândirea conţinutului rasist sau xenofob, precum şi a discursurilor motivate de ură, respectând în acelaşi timp libertatea de expresie.

Citeşte şi: Pentagonul trimite mii de militari la graniţa cu Mexicul

Facebook, Microsoft, Twitter, YouTube, Google+, Instagram, Snapchat şi Dailymotion se alăturaseră deja noilor reguli. Luni, şi platforma franceză de gaming jeuxvideos.com a anunţat o decizie similară.

Platformele online reuşesc în prezent să evalueze 89% din materialele suspecte care le sunt semnalate în interval de 24 de ore şi înlătură aproximativ 72% din conţinutul catalogat ca fiind discurs ilegal motivat de ură, în medie, a precizat luni Comisia Europeană.

Cu toate acestea, companiile ar trebui să depună mai multe eforturi pentru a-şi îmbunătăţi reacţia la utilizatorii care semnalează conţinut suspect, a mai transmis Bruxellesul.

Citeşte şi: Un avion s-a prăbuşit peste un cartier rezidenţial din California. 5 oameni au murit! – FOTO/VIDEO

“Discursul motivat de ură nu este doar o infracţiune, dar reprezintă şi o ameninţare la adresa libertăţii discursului şi a angajamentului democratic”, a spus comisarul european pentru justiţie, Vera Jourova.

Această chestiune este extrem de importantă în contextul apropierii alegerilor pentru Parlamentul European care vor avea loc în mai în întreg blocul comunitar. 

Tags: Comisia Europeană (CE)DailymotiondiscursfacebookGoogleInstagramMicrosoftParlamentul European (PE)SnapchattwitterUniunea Europeană (UE)uraVera JourovaYoutube
Categorii: Diaspora