
Al Jazeera
Comisia Europeană (CE) a sporit joi presiunea asupra Ungariei pe tema situaţiei migranţilor reţinuţi în zonele de tranzit de la frontiera cu Serbia, potrivit agerpres.
Executivul comunitar acuză Budapesta că nu oferă hrană migranţilor ale căror cereri de azil au fost respinse şi i-a transmis guvernului ungar un ”aviz motivat” prin care îi dă un termen de o lună să se conformeze regulilor europene, în caz contrar CE va sesiza justiţia europeană, potrivit agenţiilor AFP şi DPA.
Citește și : Candidata Franţei pentru un post de comisar european a fost respinsă de comisiile din PE
Obligarea migranţilor de a rămâne în zonele de tranzit ”echivalează cu detenţia de facto”, menţionează Comisia Europeană în avizul motivat, adăugând că ”neacordarea de hrană în aceste circumstanţe este contrară obligaţiilor” asumate în cadrul UE.
Comisia Europeană a început această procedură împotriva Ungariei pe 26 iulie, prin transmiterea unei scrisori de notificare către guvernul ungar. Dar, prin răspunsul oferit, acesta din urmă nu a dat curs preocupărilor executivului comunitar, precizează Bruxellesul.
Citește și : Macron: Sylvie Goulard este victima unui ‘joc politic’
La Budapesta, şeful de cabinet al guvernului condus de Viktor Orban, Gergely Gulyas, a declarat joi într-o conferinţă de presă că Ungaria continuă să respingă orice sistem de cote obligatorii de refugiaţi în statele UE, fiind însă de acord cu eventuale ”cote de expulzări” ale migranţilor ilegali.
Ideea cotelor de redistribuire, ”care în ultimele săptămâni a reapărut la suprafaţă” este o ”ultimă şi disperată încercare” a Comisiei Europene aflată încă în funcţie de ”a-şi masca parţial propriile eşecuri”, a spus oficialul ungar, potrivit MTI.
This post was last modified on 10/10/2019 17:16 17:16