Comisia Europeană va propune mai multă flexibilitate în reducerea datoriei

Publicat:

Comisia Europeană va propune în octombrie schimbări ale reglementărilor UE privind datoria, pentru a le face mai simple şi mai flexibile în vederea reducerii nivelului ridicat al datoriei şi pentru a permite investiţii strategice, a anunţat miercuri preşedintele CE, Ursula von der Leyen, transmite Reuters, potrivit agerpres.

“În acelaşi timp, guvernele UE trebuie să fie mai responsabile în respectarea acestor reglementări pe care le-am aprobat cu toţii. Trebuie să recunoaştem noua realitate a nivelului mai ridicat al datoriei publice. Avem nevoie de reguli fiscale care să permită investiţii strategice, în timp ce este garantată sustenabilitatea fiscală. În octombrie, vom prezenta noile idei pentru guvernanţa noastră economică. Statele membre ar trebui să aibă flexibilitate în privinţa căilor lor de reducere a datoriei, dar ar trebui să existe mai multă responsabilitate în realizarea obiectivelor convenite”, a apreciat miercuri Ursula von der Leyen, în cadrul discursului ei privind starea Uniunii Europene susţinut în plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg.


Citeşte şi: Charles al III-lea a discutat despre protocolul nord-irlandez în prima sa vizită oficială la Belfast – Black News

Potrivit preşedintelui Comisiei Europene, ar trebui să existe reglementări mai simple, pe care să le poată urma toate statele membre, pentru a deschide calea pentru investiţii strategice şi pentru a da pieţelor financiare încrederea de care au nevoie.

Sâmbătă, vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, anunţa că Executivul comunitar va prezenta în a doua jumătate a lunii octombrie modificările propuse la reglementările fiscale ale UE, care vor oferi probabil ţărilor un ritm individual de reducere a datoriei.

Reglementările fiscale ale UE prevăd protejarea valorii euro prin limitarea împrumuturilor guvernamentale. Uniunea Europeană a suspendat în martie 2020 aplicarea regulilor din Pactul de stabilitate şi creştere. Printre obligaţiile pe care statele membre UE nu mai trebuie să le respecte în prezent se numără şi faimoasa regulă care cere ca deficitul public să nu depăşească 3% din Produsul Intern Brut, precum şi obligaţia de a menţine datoria publică sub pragul de 60% din PIB.

După reuniunea de la Praga a miniştrilor de Finanţe ai UE, Dombrovskis a declarat că principalul obiectiv al reglementărilor va rămâne garantarea nivelului sustenabil al datoriei publice.

“Astfel, vor fi necesare ajustări fiscale, reforme şi investiţii. Toate aceste trei elemente ar trebui să fie combinate, astfel încât să se ajungă la o reducere sustenabilă, realistă şi graduală a nivelului datoriei publice”, a explicat oficialul UE, indicând că probabil va fi acordată o atenţie mai mare investiţiilor guvernamentale.

După suspendarea regulilor de disciplină bugetară, statele membre au anunţat cheltuieli publice în valoare de miliarde de euro pentru a ajuta sistemele de sănătate şi a susţine economiile, companiile şi piaţa muncii să facă faţă impactului pandemiei de coronavirus.

În prezent, nivelul datoriilor în ţările blocului comunitar se situează de la aproximativ 185% din PIB în Grecia şi aproximativ 150% din PIB în Italia, la doar 18,1% din PIB în Estonia şi 24,4% din PIB în Luxemburg.

Citeşte şi: A MURIT Kenneth Starr, procurorul din dosarul Clinton/Lewinsky – Black News

“Ţinând cont de nivelul diferit al datoriei în rândul statelor membre UE, nu poate exista o abordare unică. Trebuie să existe mai mult spaţiu de manevră pentru ţările membre, dar în cadrul unui set comun de reglementări”, a afirmat Dombrovskis.

Este o schimbare semnificativă faţă de actualele reglementări fiscale din UE, analiştii apreciind că actualele reglementări privind reducerea datoriilor nu sunt fezabile pentru guvernele cu un grad de îndatorare ridicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni

Mai multe târguri locale organizate în Chișinău pentru sprijinirea producătorilor autohtoni Mai multe târguri vor fi organizate în sectoarele Capitalei, anunță Primăria Chișinău, în weekendul...

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul

Gărzile Revoluţionare iraniene ameninţă că vor lovi industria energetică a Israelului dacă va ataca Iranul Gărzile Revoluţionare iraniene au avertizat vineri că vor lovi industria...

Evitați zonele de risc! Avertismentul salvatorilor, în legătură cu vremea instabilă

Evitați zonele de risc! Avertismentul salvatorilor, în legătură cu vremea instabilă Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat o serie de recomandări în legătură...

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO

Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe teritoriul membrilor NATO Pentagonul nu susţine interceptarea rachetelor sau dronelor deasupra Ucrainei de pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.