X

Comisia vetting începe audierea judecătorilor CSJ

Comisia vetting, creată în luna iunie a acestui an, începe audierea judecătorilor Curții Supreme de Justiție și a candidaților la funcția de judecător al CSJ care au depus actele necesare.

Ulterior, Comisia va evalua candidații la funcția de membru al CSM care au depus dosarele după 1 septembrie 2023, membrii Colegiului pentru selecția și evaluarea judecătorilor și ai Colegiului disciplinar din cadrul CSM, judecătorii din funcții-cheie (președinții și vicepreședinții de instanțe) și judecătorii Curților de Apel, precizează Ministerul Justiției.

Citeşte şi: Zaharova: 80% dintre moldoveni ‘ştiu limba rusă şi o folosesc în viaţa de zi cu zi’

Până la Comisia vetting, Comisia pre-vetting, care și-a început activitatea în aprilie 2022, a evaluat candidații la funcția de membru în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii și Consiliului Superior al Procurorilor care au depus dosarele până la 1 septembrie 2023. Acum au loc audierile repetate ale candidaților care au picat evaluarea și au contestat deciziile Comisiei pre-vetting. După reevaluarea candidaților, Comisia pre-vetting își va încheia mandatul.

Urmează o altă Comisie vetiting care va evalua candidații la funcția de membru al CSP care au depus dosarele după data de 1 septembrie 2023, procurorii din funcții-cheie din cadrul Procuraturii Generale, procurorii din cadrul procuraturilor specializate, cum ar fi Procuratura Anticorupție și PCCOCS. De asemenea, vor fi evaluați procurorii-șefi ai procuraturilor teritoriale și adjuncții acestora, precum și membrii Colegiului pentru selecția și evaluarea procurorilor și ai Colegiului de disciplină și etică din cadrul CSP.

Citeşte şi: Doi oameni au murit într-o maşină înţepenită în nămeţi

Cele două comisii vetting se preconizează să încheie evaluările până la sfârșitul anului 2025.

Judecătorii și procurorii care nu vor trece prin exercițiul de pre-vetting/vetting vor fi evaluați de către Colegiile pentru selecția și evaluarea judecătorilor și procurorilor din cadrul CSM și CSP, după formarea acestora.

Tags: CSJCSMjudecatorVetting
Categorii: JustiţieȘtirile zilei