
În contextul cazurilor comunicate de Poliție în raioanele Glodeni și Râșcani, unde 2 copii și un tânăr au fost răniți după contactul cu obiecte asemănătoare unor componente de rachete antigrindină, Serviciul Special Antigrindină a instituit o Comisie de anchetă pentru examinarea circumstanțelor.
Citește și: Încerca să achite bunuri cu bancnote false. Un tânăr – reținut
Comisia va analiza componentele identificate și documentația tehnică aferentă lotului de rachete antigrindină. La lucrările Comisiei este convocat și producătorul, în calitate de entitate care a livrat lotul și a garantat, prin certificatul de conformitate, parametrii tehnici ai acestuia.
Cetățenii sunt îndemnați să nu atingă obiectele necunoscute, să nu le miște și să nu încerce să le demonteze. În asemenea situații, oamenii sunt îndemnați să apeleze imediat Serviciul 112, cu transmiterea informațiilor despre locul exact unde a fost depistat obiectul.
Precizăm că polițiștii din Glodeni și Râșcani au intervenit în două cazuri, produse în urma manipulării unor obiecte asemănătoare rachetelor antigrindină.
Potrivit oamenilor legii, primul caz, a fost înregistrat în satul Petrunea din raionul Glodeni. Doi minori de 10 și 11 ani au fost traumatizați, după ce au găsit un obiect asemănător unei rachete antigrindină pe care l-au manevrat, iar acesta a explodat. Copiii au fost transportați de urgență la Spitalul din Bălți pentru acordarea ajutorului medical.
Cel de-al doilea caz s-a produs, în satul Corlăteni din raionul Râșcani. Un tânăr de 18 ani a suferit traumatisme la mâna stângă în urma unei explozii produse lângă o stână de oi. La fața locului a fost depistată componenta unei rachete antigrindină. Victima a fost transportată de urgență la un spital din Chișinău.
This post was last modified on 11/05/2026 12:28 12:28