Compania chineză Unipec suspendă importurile de petrol din SUA

Compania chineză Unipec, subsidiară a celei mai mari companii de stat din domeniul petrolier din China, Sinopec, a suspendat importurile din Statele Unite din cauza creșterii neînțelegerilor comerciale dintre Washington și Beijing, au transmis vineri trei surse apropiate crizei, informează Reuters, potrivit mediafax.

Cele trei surse au refuzat să fie identificate deoarece nu sunt autorizate să vorbească cu presa.

Citește și : Rămăşiţele militarilor predate SUA par să provină de la o bătălie celebră din Războiul Coreei (oficial)

Nu se știe cu exactitate cât timp va dura această întrerupere temporară, dar una dintre surse a spus că Unipec nu are nevoie de noi rezerve de țiței din SUA cel puțin până în octombrie.

Unipec și Sinopec, cea mai mare rafinărie din Asia și cel mai mare importator de țiței din Statele Unite, nu au oferit un răspuns la aceste comentarii.

Cumpărătorii de petrol din China au încetinit deja achizițiile de petrol din SUA pentru a evita amenințările Beijingului legate de creșterea tarifelor importurilor în urma escaladării disputelor comerciale dintre cele mai mari două economii ale lumii.

Citește și : Moscova neagă că ar încălca sancţiunile ONU ce restricţionează angajarea de lucrători nord-coreeni

This post was last modified on 03/08/2018 17:53 17:53

Tags: asiaBeijingpetrolStatele UniteSUAțițeiUnipecwashington
Categorii: Știrile zilei