X

Compania energetică Energean a început producţia de gaz natural din zăcământul offshore Karish

Compania energetică Energean a anunţat miercuri că a început producţia de gaz natural din zăcământul offshore Karish, în ajunul semnării prevăzute a acordului care delimitează frontiera maritimă între Israel şi Liban, potrivit agerpres

Într-un comunicat transmis AFP, Energean afirmă că ‘producţia a început la zăcământul Karish (…) şi debitul de gaz creşte progresiv’. Compania cotată la Londra speră că, pe termen scurt, producţia anuală va fi de 6,5 miliarde de m3, iar pe termen lung va ajunge la 8 miliarde de m3.

Citește și: Mobilizarea parţială a determinat funcţionari publici să fugă din Rusia şi a dus la un deficit de personal în administraţie

‘Am livrat un proiect istoric care aduce concurenţă pe piaţa israeliană a gazului, creşte securitatea aprovizionării energetice în Mediterana de Est şi aduce o energie abordabilă şi curată care va înlocui producţia de electricitate pe bază de cărbune’, afirmă în comunicat Mathios Rigas, CEO al Energean.

Guvernul israelian a dat marţi undă verde finală pentru începerea extracţiei la Karish, zăcământ situat în Mediterana de Est şi menţionat în acordul de delimitare a frontierei maritime între Israel şi Liban, două ţări vecine aflate oficial în stare de război.

‘Producţia de gaz la Karish va începe, aşa cum este prevăzut, atunci când toate condiţiile tehnice vor fi îndeplinite’, a declarat imediat după aceea premierul israelian Yair Lapid, al cărui guvern va aproba oficial joi dimineaţă acordul de frontieră cu Libanul, înaintea unei semnări prevăzute în cursul după-amiezii la Naqoura, pe pământ libanez.

Citește și: Poliţia rusă a luat ‘la puricat’ casa jurnalistei Ksenia Sobciak

În virtutea acordului, negociat de SUA şi la care a participat şi Franţa, perimetrul offshore Karish se situează integral în apele teritoriale israeliene.

Libanul, la rândul său, va avea drepturile integrale de explorare şi exploatare a câmpului Cana, situat mai la nord-est şi parţial în apele teritoriale ale Israelului. Acesta ‘va fi remunerat’ de firma care va exploata Cana ‘pentru drepturile sale asupra eventualelor zăcăminte’, precizează textul acordului.

Tags: EnergeanfrontieraisraelKarishLiban
Categorii: Sinteze