Compania farmaceutică elveţiană Novartis suspendă noile studii clinice în Rusia

Publicat:

Compania farmaceutică elveţiană Novartis a anunţat marţi că suspendă noile studii clinice în Rusia şi opreşte recrutarea de noi pacienţi pentru studiile deja în curs, însă va continua să livreze medicamente în ţară, relatează AFP, potrivit agerpres.   

Grupul, care produce în special medicamente împotriva insuficienţei cardiace şi a cancerului, continuă să furnizeze tratamente în toate ţările în care este prezent, dar a luat anumite măsuri, inclusiv suspendarea investiţiilor sale în Rusia, a precizat Novartis într-un comunicat.


Citește și : Contraspionajul ucrainean a dejucat o altă tentativă de asasinare a lui Zelenski

Compania a oprit, de asemenea, reclamele şi activităţile promoţionale în Rusia. În plus, a întrerupt lansarea de noi studii clinice, a mai spus ea.

Grupul elveţian, care “condamnă războiul din Ucraina”, a trimis antibiotice, analgezice, medicamente cardiovasculare şi tratamente oncologice în Ucraina şi în ţările învecinate unde oamenii s-au refugiat, pentru a menţine accesul la îngrijiri medicale pentru pacienţii care depind de acestea, a precizat Novartis în comunicat.

Citește și : Japonia s-a supărat pe Rusia pentru ABANDONAREA tratativelor bilaterale de pace

 

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.