Compania spaniolă de armament Defex, judecată pentru corupţie

Publicat:

Compania spaniolă de armament Defex, deţinută de stat, şi unul dintre foştii săi directori sunt judecaţi pentru corupţie începând de miercuri, de un tribunal din Madrid, pentru că au pus la punct un sistem de comisioane în scopul obţinerii de contracte în Camerun, informează AFP, potrivit agerpres

Acest proces – ce are loc la Audienţa Naţională a Spaniei, o jurisdicţie specializată în dosare complexe – este primul care vizează această societate semi-publică, acuzată de corupţie în multe alte ţări, precum Angola şi Arabia Saudită.


Citește și : China va încuraja majorarea investiţiilor străine în industrie

Defex, fondată în 1972 de statul spaniol pentru a sprijini exporturile industriei militare spaniole şi dizolvată în 2017 din cauza scandalurilor, riscă o amendă de 75 de milioane de euro în acest prim proces, prevăzut să se deruleze până pe 17 noiembrie.

Manuel Iglesias, directorul comercial al Defex până în 2014, riscă la rândul său 23 de ani de închisoare şi 86 de milioane de euro amendă pentru corupţie, deturnare de fonduri publice şi spălare de bani, potrivit actului de acuzare consultat de AFP.

Potrivit Parchetului, Manuel Iglesias este cel care a validat plata unor “comisioane ilegale” către autorităţile cameruneze, pentru a se asigura de semnarea mai multor contracte între 2006 şi 2013, cu o valoare totală estimată la peste 100 de milioane de euro.

Alţi directori ai companiei, acuzaţi la fel ca Manuel Iglesias că s-au îmbogăţit personal datorită sistemului de comisioane, sunt acuzaţi în alte dosare judiciare.

Marele absent al acestui prim proces este francezul Philippe Bourcier, suspectat că a beneficiat de aproape 15 milioane de euro comisioane “nejustificate” în acest dosar camerunez, prin intermediul unor societăţi-paravan.

Citește și : Rusia REVINE în acordul asupra exporturilor de cereale ucrainene

Philippe Bourcier, prezentat de partea acuzării drept “piesa centrală” în operaţiunile cameruneze ale Defex, face obiectul unui mandat de urmărire internaţional.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.