Companiile din regiunea transnistreană care importă produse petroliere, precum benzină și motorină, vor fi obligate să achite taxe către bugetul Republicii Moldova, ca parte a unui proces gradual de armonizare fiscală între cele două maluri ale Nistrului. Declarația a fost făcută de șeful Biroului politici de reintegrare, Valeriu Chiveri, în emisiunea „Realitatea te privește” de la Realitatea TV.
Potrivit oficialului, autoritățile de la Chișinău urmăresc crearea unui spațiu economic, fiscal și vamal comun, iar introducerea taxelor pentru anumite importuri din stânga Nistrului face parte din acest plan. Companiile care importă resurse energetice au fost deja informate că vor trebui să achite taxa pentru eficiența energetică, alături de alte impozite aplicabile, potrivit subiectulzilei.
Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina
„Când vorbim despre 1 iulie ca reper pentru începutul acestui proces de acumulare a taxelor, TVA, accize și alte impozite, nu vorbim despre aplicare peste noapte. Va fi un proces gradual”, a explicat Chiveri.
Oficialul a subliniat că implementarea noilor reguli fiscale va fi etapizată și ar putea dura până la trei ani, pentru a evita un șoc economic sau umanitar în regiune. Scopul acestor măsuri este de a egaliza condițiile de activitate economică pentru companiile de pe ambele maluri ale Nistrului, inclusiv în ceea ce privește importurile și exporturile.
Taxele colectate, inclusiv TVA, accize, taxe vamale și taxa pentru eficiență energetică, vor fi direcționate într-un Fond de convergență, destinat finanțării proiectelor sociale și de infrastructură.
Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI
Printre actorii economici importanți din regiune se numără Viktor Gușan, considerat cel mai influent om de afaceri transnistrean. Acesta conduce holdingul „Sheriff”, care activează în aproape toate sectoarele economiei din regiune, de la retail alimentar și import de automobile și carburanți, la servicii hoteliere, telecomunicații, bancă și asigurări. Grupul controlează și o rețea media semnificativă și exportă băuturi alcoolice produse local.












