X

Companiile germane au două milioane de locuri de muncă vacante

Lipsa forţei de muncă se agravează în Germania, numărul locurilor de muncă vacante ajungând la două milioane, arată un studiu publicat joi de Asociaţia Camerelor Germane de Industrie şi Comerţ (DIHK), informează AFP, potrivit agerpres.

După ce a derulat un sondaj în rândul a 22.000 de companii germane, DIHK susţine că mai mult de jumătate din acestea (53%) au declarat că au dificultăţi în a acoperi posturile vacante din cauza lipsei de muncitori calificaţi. Potrivit DIHK este cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată.

Citeşte şi: Pericolul ignorării Orientului Mijlociu – Black News

“Putem presupune că aproximativ două milioane de locuri de muncă vor rămâne vacante”, a avertizat preşedintele DIHK, Achim Dercks, adăugând că aceasta se traduce într-o diminuare a producţiei cu aproape 100 de miliarde de euro.

“Lipsa de angajaţi calificaţi este nu doar o povară pentru companii dar pune în pericol şi succesul în sarcinile importante în viitor precum tranziţia energetică, digitalizarea şi extinderea infrastructurii”, a spus Achim Dercks.

Germania, prima economie europeană, se confruntă de mai mulţi ani cu o lipsă de mână de lucru ca urmare a îmbătrânirii populaţiei, lipsă care afectează sectoare cheie precum industria, sănătatea, hotelurile şi restaurantele sau construcţiile. Fenomenul s-a agravat, atât în Germania cât şi în numeroase ţări occidentale, după pandemia de coronavirus.

Citeşte şi: 8 miliarde de oameni pun presiune pe Pământul nostru până la punctul în care va ceda (editorial) – Black News

Printre posibilele soluţii la această problemă, care merită analizate, DIHK menţionează un echilibru mai bun între viaţa privată şi viaţa profesională a salariaţilor, o mai mare participare a persoanelor în vârstă pe piaţa muncii şi reducerea birocraţiei. Însă DIKH a făcut mai ales un apel pentru facilitatea imigraţiei mâinii de lucru şi a pregătirii profesionale a străinilor, în special a ucrainenilor, care au ajuns recent în Germania.

Coaliţia la putere la Berlin a ajuns în luna noiembrie a anului trecut la un acord cu privire la un sistem de imigraţie pe bază de puncte, inspirat după modelul canadian, pentru a atrage non-europeni şi a facilita politica de naturalizare.

Tags: Achim DercksAsociaţia Camerelor Germane de Industrie şi Comerţ (DIHK)germanialocuri de munca
Categorii: Diaspora